Huawei a anunțat astăzi desemnarea lui Lionel Messi ca unul dintre noii membri ai familiei de Ambasadori de brand Globali ai companiei.
Pasiunea lui Messi inspiră milioane de oameni din lumea întreagă să aspire la excelență, în același fel în care Huawei conectează lumea prin tehnologie și inovație în comunicare.
Provocările testează dorința noastră de a duce la bun sfârșit ceea ce ne dorim și ceea ce iubim. Pentru a ajunge să fim cu adevărat “mari” trebuie să prețuim creșterea, procesul de învățare, experiențele și greutățile, care fac parte din povestea fiecăruia și care ne-au adus acolo unde suntem astăzi. Cei care înțeleg asta sunt cei care nu urmăresc succesul, ci noi provocări, care să îi facă mai buni. De aceea, Huawei și Messi reprezintă potrivirea perfectă.
“Lionel Messi ne va ajuta să încurajăm oamenii să se concentreze, să persevereze și să reușească; în special în Europa, Asia și America Latină, unde Huawei depune eforturi pentru a se apropia de consumatori. Atât noi, cât și el, suntem mândri de parcursul de până acum și, cu fiecare provocare nouă, ne reînnoim angajamentul de a găsi calea spre succes.” a declarat Kevin Ho, Președinte al diviziei Handset, Huawei Consumer BG.
Suntem motivați de pasiune și dorința de a fi mereu cei mai buni și mereu aproape de clienții noștri, la fel cum Messi joacă pentru fanii lui din lumea întreagă. Mai mult, acest concept oglindește viața și cariera lui Lionel. Sportivul și familia sa au făcut tot ce le-a stat în putință, inclusiv să își părăsească țara de origine, pentru a face legătura dintre viața lui Lionel cu aspirațiile sale și cu visul de a deveni un jucător profesionist de fotbal.
“Suntem bucuroși să anunțăm colaborarea cu o persoană extraordinară care inspiră oamenii din întreaga lume să își urmărească visele, să înfrunte provocări și să devină mai buni în fiecare zi. O persoană care împărtășește aceleași valori ca și Huawei și care caută întotdeauna oportunități pentru a-și depăși limitele și pentru a fi mereu numărul 1.” a declarat Tyrone Liu, CEO Consumer Business Group al Huawei America Latină.
Huawei crede că sportul este una din cele mai bune căi pe care oamenii le pot urma pentru a-și îmbogăți viața și, de aceea, angajamentul companiei față de sport, în general, și față de fotbal, în particular, este atât de puternic. În ultimii ani, compania a încheiat parteneriate cu echipe renumite, precum América, Santa Fe, Sporting Cristal, Arsenal, Atlético de Madrid sau AC Milan, dar și cu jucători importanți precum Robert Lewandowski și Alexis Sánchez, iar acum cu Lionel Messi.
Lionel Messi este de părere că: “Trebuie să lupți pentru a-ți îndeplini visele. Trebuie să faci sacrificii și să te dedici cu totul, dorindu-ți întodeauna să atingi măreția. Chiar dacă crezi că nu mai sunt lucruri de îmbunătățit, trebuie să continui să muncești pentru a avea alte realizări.”
Motivată de dorința de a inova și de angajamentul pentru excelență, Huawei face parte din top 3 producători de smartphone-uri la nivel global. Performanțele superioare și designul atrăgător al modelelor de vârf, precum cele din gamele Mate, P și G, au atras consumatorii din întreaga lume și au adus popularitate brandului. Huawei Mate 8, cel pe care Lionel Messi îl va folosi, este unul din cele mai puternice smartphone-uri din întreaga lume, integrând un procesor de ultima generație Kirin 950. De la lansarea oficială în noiembrie 2015, peste 3 milioane de modele Huawei Mate 8 au fost livrate la nivel mondial.