More

    Apple încheie o afacere de 1,5 miliarde de dolari cu Intel pentru iPhone 7

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Începând cu luna octombrie a anului trecut şi până în prezent, am primit o serie de zvonuri potrivit cărora modemul Intel 7360 LTE va înlocui modemul Qualcomm din interiorul unităţilor iPhone 7 şi iPhone 7 Plus de la Apple.

    De ceva timp încoace, modelele iPhone de la Apple s-au bazat doar pe modemurile Qualcomm, dar se pare că anul acesta se schimbă foaia.

    Analistul de la Cowen and Co. Timothy Arcuri a transmis un document clienţilor duminică în care era specificat că o serie mai mare de unităţi iPhone 7 vor include procesorul de la Intel. Arcuri estimează că Intel va furniza Apple între 100 – 110 milioane de modemuri 7360 LTE. Acest lucru reprezintă aproape dublul estimărilor făcute până acum, care se refereau la doar 35% dintre iPhone-uri care să primească „Intel în interior”.

    Astfel, dacă Intel va furniza într-adevăr mai bine de jumătate din necesarul de procesoare pentru unităţile iPhone, compania ar putea câştiga venituri de 1.5 miliarde de dolari numai dintr-o comandă.

    Această afacere ar face ca iPhone 7 să fie mai subţire, mai eficient şi să presupună costuri de producţie mult mai mici. Cowen nu este singurul care anunţă că Intel ar putea asigura 50% din comenzile de modemuri pentru iPhone, zvonuri pe marginea acestui subiect au existat încă din luna mai a acestui an.

    Apple se aşteaptă să lanseze următoarea generaţie de smartphone-uri în luna septembrie a acestui an, cu update-uri interne şi câteva modificări minore la nivel de design. Suntem ochi şi urechi la Apple şi vă ţinem la curent cu noile detalii legate de lansarea iPhone 7 peste tot în lume.

    Chinezii au lansat deja copia iPhone 7, fără ca originalul să existe pe piaţă.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.