Sony lansează astăzi noul obiectiv full-frame Planar T FE 50mm F1.4 ZA (model SEL50F14Z), pentru camerele cu montură E. Cu o deschidere a diafragmei de 50mm, noul obiectiv ZEISS® Planar F1.4 oferă o rezoluție înaltă și contrast ridicat.
Obiectivul fix de 50mm dispune de o diafragmă cu o apertură mare F1.4, care asigură un contrast impresionant și o rezoluție remarcabilă, elemente distinctive ale brandului ZEISS®.
Aceste caracteristici ale imaginii sunt furnizate de-a lungul întregului cadru – de la centru către colț – și la toate setările diafragmei, chiar și atunci când fotografiați cu deschiderea maximă la F1.4. Structura optică de ultimă generație include elemente din sticlă AA (Advanced Aspherical) și ED (Extra-low Dispersion) pentru precizie sporită, care reduc aberațiile sferice și cromatice, precum și coating ZEISS® T*, care minimizează defecte precum lumina difuză și reflexiile (flare și ghosting), oferind claritatea specifică brandului ZEISS®. În plus, design-ul Planar garantează o distorsiune minimă.
Diafragma F1.4 a obiectivului FE 50mm F1.4ZA oferă un nivel de luminozitate și o viteză potrivite pentru fotografia de interior în lumină slabă, pe timp de noapte și pentru portrete, iar diafragma circulară cu 11 lamele oferă un efect bokeh uimitoar sau defocalizarea fundalului în imagini. De asemenea, obiectivul este dotat cu un inel cu buton ON/OFF și un comutator AF/MF și este rezistent la praf și umezeală, sporindu-i astfel funcționalitatea.
În plus, obiectivul dispune de un motor de focalizare SSM, care permite fixarea rapidă a punctului de focus. Motorul silențios recomandă obiectivul în special pentru filmări.
Preț si disponibilitate
Noul obiectiv FE 50mm F1.4 ZA lens va fi disponibil în Europa din luna iulie, la prețul recomandat de 1.800 de euro. Desi este proiectat sa reziste la praf şi umezeală, protecţia absolută împotriva prafului şi umezelii nu este garantată.
Tot astăzi, Sony a lansat un nou declanșator cu radiocomandă dedicat fotografilor profesioniști și amatori care utilizează camere Sony. Compatibil cu camerele cu obiective interschimbabile și blițurile externe din seria α, noul sistem de declanșare include atât emițătorul radio wireless FA-WRC1M, cât și receptorul radio wireless FA-WRR1.
Sistemul este foarte flexibil și se poate transforma într-o soluție complet portabilă, foarte utilă pentru fotografii de nunți, de exemplu, care lucrează deseori în locații în care sistemele de iluminare pentru studio sunt dificil de utilizat, iar rezultatele trebuie să fie perfecte de la primele cadre.
Cu o rază de acțiune maximă de 30 de metri, noul sistem cu radiocomandă aduce un plus de flexibilitate în fotografia cu bliț, cu performanțe excepționale în toate condițiile de fotografiere, prin utilizarea TTL, a modurilor ”manual” sau ”grup”. În total, sistemul poate controla până la 15 lumini separate , care pot fi grupate în maxim 5 grupuri, oferindu-le fotografilor posibilitatea de a experimenta cu diferite decoruri care să le pună în valoare viziunea pentru proiect.