SHARES

Orange și Vodafone prezintă ghidul de returnare al Samsung Galaxy Note 7

Mădălina Gănescu
- 12 oct. 2016 în Smart

Samsung a decis să retragă de pe piaţă Galaxy Note 7 în urma incidentelor semnalate săptămâna trecută de utilizatorii Note 7 care au primit dispozitive din seria nouă. Aceste smartphone-uri se presupunea că aveau să fie unele sigure, dar se pare că rând pe rând au început să explodeze şi ele.

Operatorii de telefonie mobilă din Statele Unite ale Americii au anunţat deja că retrag de la vânzare Galaxy Note 7 de la Samsung şi au prezentat paşii pe care utilizatorii trebuie să îi parcurgă pentru a înapoia smartphone-urile.

Am solicitat Orange România şi Vodafone Romania un răspuns cu privire la modul în care trebuie să acţioneze clienţii Note 7 pentru a returna dispozitivele, iar aici avem răspunsurile:

Orange România 

„Având în vedere recentele probleme de siguranță în ceea ce privește Samsung Galaxy Note 7, Orange suspendă temporar toate înlocuirile de Galaxy Note 7 până la finalizarea investigațiilor și testelor realizate de Samsung.

Pentru Orange, siguranța clienților este foarte importantă, motiv pentru care am contactat toți clienții afectați în momentul în care această problemă a fost raportată inițial.

Clienții care au achiziționat un Samsung Galaxy Note 7 trebuie să închidă dispozitivul și să îl returneze, aceștia urmând a fi contactați de către un reprezentant Orange care le va prezenta opțiunile disponibile. Astfel, clienții care au primit dispozitivul și cadoul Gear VR pot solicita rambursarea sumei plătite și anularea contractului semnat, acolo unde este cazul.

Aceștia pot opta, de asemenea, pentru un Samsung Galaxy S7 sau S7 edge în locul Samsung Galaxy Note 7 restituit, caz în care vor păstra cadoul Gear VR, vor primi diferența de bani înapoi, precum și o reducere de 100 de euro pentru noul telefon primit.

Clienții care nu au primit încă pachetul Samsung Galaxy Note 7 pot opta pentru a le fi restituită suma achitată, sau pentru înlocuirea dispozitivului cu un Samsung Galaxy S7 sau S7 edge cu 100 euro reducere.

Samsung Galaxy Note 7 a fost disponibil la Orange doar la precomandă, acesta nefiind în portofoliul Orange shop-urilor.”

Vodafone România

În urma anunțului recent al Samsung privind stoparea vânzarilor şi înlocuirilor Samsung Galaxy Note 7, Vodafone România îşi îndeamnă clienții care dețin un astfel de dispozitiv să îşi salveze datele stocate pe el şi să îl închidă.

Vodafone a început deja să contacteze clienții care au comandat un astfel de dispozitiv pentru a le prezenta detaliile legate de returnare, al cărei cost va fi suportat de Vodafone, şi opțiunile disponibile:

– înlocuirea cu un Samsung Galaxy S7 sau Galaxy S7 Edge, cu reducere de 100 de euro şi returnarea diferenței de bani. Această opțiune este valabilă şi pentru clienții care au comandat, dar încă nu au primit produsul;

– anularea comenzii şi returnarea sumei achitate.

În continuare așteptăm un răspuns de la Telekom România.

Dacă ai achiziționat un Samsung Galaxy Note 7 la mâna a doua, Samsung România pune la dispoziția utilizatorilor o linie telefonică specială. Mai multe puteți afla apelând numărul scurt *8000.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!