More

    Black Friday la QuickMobile are loc în data de 18 noiembrie

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Quickmobile dă startul campaniei de Black Friday în data de 18 noiembrie, atât în online cât și în magazinele fizice din toată țara. Telefoanele, gadgeturile și accesoriile vor fi disponibile la prețuri mai mici cu până la 90%, în shop-ul online, începând de vineri, după miezul nopţii.

    Pentru ediția din 2016, compania a pregătit un stoc în valoare 20 de milioane de lei, cu prețuri începând de la 1 leu.

    Reducerile de Black Friday de la Quickmobile sunt cuprinse între 10% și 90% și se aplică tuturor produselor existente în portofoliul companiei, de la smartphone-uri, dispozitive wearables (smartwatch-uri sau brățări de fitness), gadgeturi (drone, roboți, camere video sport sau pentru filmări la 360⁰) până la accesorii. Campania se desfășoară atât pe platforma Quickmobile.ro cât și pe shop-ul internațional QuickMobileShop.com, pe 18 noiembrie, în intervalul orar 00:00 – 22:00.  În magazinele fizice din România, produsele sunt disponibile la prețuri promoționale de vineri până duminică, 20 noiembrie, conform programului normal de funcționare.

    ”Campania de Black Friday la Quickmobile a fost programată cu o săptămână mai devreme faţă de cea din America, pentru că vrem să păstrăm nota de originalitate cu care ne-am obișnuit clienții și să le demonstrăm tuturor că suntem cu adevărat QUICK. Nu vrem să lăsăm oamenii să aștepte pentru produsele pe care știm că au pus deja ochii.  În plus, având în vedere perioada încărcată a anului care coincide cu multe sărbători legale, vrem ca toată lumea să își poată face cumpărăturile din timp și să se bucure de zilele libere în familie. Ne-am propus ca de Black Friday să lichidăm toate stocurile din magazinele fizice și din depozit, așa că indiferent de nevoi și stil de viață, nu va fi nimeni care să nu își poată permite măcar un produs din magazinele noastre”, declară Tudor Țiboc, General Manager al Quickmobile.

    Potrivit acestuia, compania este 100% pregătită, din punct de vedere tehnologic, să proceseze toate comenzile. Astfel, ca și în anii precedenți, va fi disponibilă platforma specială de cumpărături printr-un singur click, prin intermediul căreia timpul de finalizare a comenzii se reduce semnificativ, la mai puțin de 1 minut.

    Estimările Quickmobile arată că de Black Friday se va depăși pragul de 10.000 de comenzi, nivel de peste 15 ori mai mare față de media unei zile normale, iar toate comenzile se vor livra în următoarea săptamână către clienţi.

    Pentru a oferi informații în timp real despre reducerile programate de Black Friday, dar și pentru a  facilita comenzi instant imediat ce evenimentul a pornit, compania a pus la dispoziția clienților și o pagină specială de campanie: www.quickmobile.ro/blackfriday .

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.