Dell a lansat XPS 13 2-in-1, un convertibil ultraportabil cu stil

Cristian Gănescu
- 2.01.2017, 22:55 în Laptopuri
0

SHARES

Noul convertibil XPS 13 de la Dell va avea un preț de pornire de aproximativ 1000 de euro.

După ce Dell a publicat „accidental” detalii despre XPS 13 2-in-1, acum site-ul oficial oferă detalii despre convertibilul ultraportabil, iar design-ul este unul care promite să ofere foarte mult în ceea ce privește uzabilitatea.

Convertibilul păstrează design-ul consacrat al laptopurilor din gama XPS, căruia i s-a adăugat o balama flexibilă, care permite manipularea dispozitivului fie îl poziția de „cort”, fie pliarea sa în totalitate, pentru a putea fi folosit pe post de tabletă.

După cum spuneam, dispozitivul beneficiază de design-ul „InfinityEdge„, care este disponibil în versiunea de 1080p și QuadHD+, este echipat cu a șaptea generație de procesoare Intel Core i5 sau i7, cu memorie de tip RAM de capacitate de până la 16GB. Nici mediul de stocare nu este mai prejos, acesta ajungând până la 1TB SSD.

Dell XPS 13 2-in-1 este și foarte silențios deoarece nu are niciun ventilator. Rămâne de văzut în ce măsură acest lucru va influența performanța în condițiile în care dispozitivul este solicitat.

Convertibilul dispune și de două porturi USB 3.0, unul dintre ele fiind compatibil Thunderbolt 3.0. La laptop vor putea fi conectate simultan două display-uri 4K, prin intermediul portului Thunderbolt. Dell va include și un adaptor de la USB-A la USB-C, pentru conectarea perifericelor.

Dell XPS 13 2-in-1 va fi disponibil începând data de 5 ianuarie 2017. Prețul de pornire va fi de aproximativ 1000 de euro.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!