More

    De ce ar vrea HMD Global să relanseze telefoanele Nokia

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    În ultimele zile, în mediul virtual au tot circulat mai multe zvonuri care indică faptul că HMD Global ar putea relansa o serie de dispozitive mobile Nokia care au cucerit utilizatorii în trecut. Întrebarea este de ce ar dori un producător să relanseze anumite produse, în loc să lanseze unele noi care să se alinieze tendinţelor de pe piaţa de smartphone-uri?

    Zilele trecute aflam că HMD Global ar putea relansa telefonul mobil cel mai iubit de utilizatorii din întreaga lume, Nokia 3310, în cadrul evenimentului de presă dinainte de începerea MWC 2017. În primă fază, tendinţa este să spunem: „Super! Abia aştept!”, dar analizând apoi situaţia, ajungem să ne punem întrebarea: „De ce?”.

    De ce ar vrea HMD Global să relanseze unele dispozitive mobile Nokia în loc să lanseze unele noi

    Desigur, nostalgia unor utilizatori ar putea fi un factor pe care producătorul să îl exploateze la maximum. Dar într-un timp în care la mare căutare este inovaţia şi cele mai râvnite telefoane sunt cele cu tehnologii de ultimă generaţie, de ce ai vrea să deţii un telefon mobil cu taste, al cărui singur avantaj este autonomia mare a bateriei?

    Dacă îmi este permis să-mi manifest părerea cu privire la relansare Nokia 3310, cred că singurul motiv pentru care HMD Global ar apela la această tactică ar fi pur şi simplu pentru marketing şi pentru a reuşi cumva să mai atragă atenţia asupra brandului din partea utilizatorilor care la un moment dat au cumpărat acest telefon (ne aducem aminte că dispozitivul mobil a fost cel mai de succes telefon din lume la timpul lui).

    Legat de posibilitatea ca HMD să mai relanseze şi alte tipuri de telefoane mobile, precum Nokia N93i, N-Gage, Nokia 8110, Nokia 808 PureView sau Nokia Lumia 1020, cred că ar fi o mare greşeală din partea producătorului dacă s-ar întâmpla într-adevăr acest lucru. Asta nu va face decât să aducă profit şi notorietate companiei pentru o perioadă foarte scurtă de timp, după care Nokia va dispărea în ceaţă la fel cum s-a întâmplat cu brandul în ultimii ani.

    Desigur, fiecare dintre telefoanele menţionate mai sus au fost speciale într-o anumită măsură „la vremea lor”, dar trebuie să conştientizăm că pe o piaţă în care studiile şi cercetările arată că utilizatorii înclină din ce în ce mai mult pe inovaţie, funcţii productive şi display-uri mari, nu este tocmai potrivit să vii cu „jucării” pentru melancolici.

    În ultimele zile, Nokia Mobile a organizat mai multe transmisiuni Live pe Facebook în care le solicita fanilor să voteze telefonul retro preferat. Motivul? Poate fi pur şi simplu vorba de marketing sau, cine ştie, poate că duminică, 26 februarie, în Barcelona, compania ne va surprinde cu o colecţie de telefoane retro, în ediţie limitată, strict pentru fanii acestora.

    Echipa Noobz participă la evenimentul de presă pe care HMD Global / Nokia îl organizează în Barcelona, Spania, duminică, înainte de începerea celui mai mare congres de tehnologie din lume, Mobile World Congress 2017. Aşteptăm cu interes părerile voastre cu privire la zvonurile legate de relansare telefoanelor Nokia, ca de altfel şi cu privire la smartphone-urile Android Nokia care au fost sau urmează să fie lansate. Vă invit să dezbatem aceste subiecte în secţiunea de comentarii de mai jos şi să ne lăsaţi desigur şi întrebări pentru reprezentanţii companiei.

    Foto: Stuff.tv

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.