Smartphone-ul pliabil Samsung va fi „cu un pas mai sus decât smartphone-urile flagship de rând”

Mădălina Gănescu
- 14.03.2017, 15:23 în Smart
0

SHARES

Presa de tehnologie discută de mai bine de un an şi jumătate despre posibilitatea ca Samsung să aducă pe piaţă un smartphone flagship pliabil. Astăzi, potrivit unui raport ETNews aflăm că gigantul sud-coreean se află în ultimul stadiu de dezvoltare în ceea ce priveşte dispozitivul mobil pliabil.

Surse din industrie au declarat pentru publicaţia de ştiri că Samsung Electronics şi Samsung Display doresc să pornească producţia prototipului de smartphone pliabil în cel de-al treilea trimestru financiar al acestui an.

Vor fi produse câteva mii de unităţi ce vor fi comercializate prin intermediul partenerilor majori Samsung, cât şi a operatorilor de telefonie mobilă. Scopul acestora este de a aduna feeback înainte ca producătorul să dea drumul unei producţii de masă.

Se zvoneşte că, în spatele uşilor închise, Samsung a făcut o demonstraţie deja cu smartphone-ul pliabil pentru o un număr de parteneri la MWC 2017, potrivit publicaţiei de tehnologie Android Authority.

Smartphone-ul pliabil Samsung ar putea fi produs în masă abia din 2018 şi s-ar părea că gigantul sud-coreean de tehnologie va fi primul care va aduce pe piaţă un astfel de dispozitiv. Totuşi, mai mulţi producători de display-uri chinezi, precum BOE, Visionox şi AUO au investit masiv în R&D pentru a ţine pasul cu Samsung, liderul în tehnologia OLED şi OLED flexibil în lume.

Companiile enumerate mai sus au încheiate înţelegeri cu producători de smartphone-uri precum Lenovo, Oppo şi Vivo. Aşa cum bine de aducem aminte din 2016, Lenovo a prezentat deja o tabletă şi un smartphone pliabile ce pot fi îndoite şi purtate la încheietura mâinii.

Samsung doreşte să poziţioneze dispozitivele pliabile „cu un pas mai sus decât smartphone-urile flagship de rând”, spune ETNews. Noul smartphone va oferi „un design de lux şi calitate de top”. Mai mult decât atât, Samsung pare că doreşte să extindă ideea conceptului de smartphone pliabil şi la alte categorii de produse, aşa cum s-a întâmplat şi cu display-urile Edge.

Urmărim activitatea Samsung şi vă ţinem la curent cu anunţurile şi lansările pe care le va face cel mai mare producător de smartphone-uri din lume în 2017.

Până una alta, nu uitaţi că în data de 29 martie 2017 Samsung susţine un eveniment unboxing în New York şi Londra, iar în 30 martie vom asista la lansare Samsung Galaxy S8 în România.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!