More

    Facebook vrea să plăteşti pentru ştirile din Instant Articles

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Facebook lucrează la un nou instrument care ar putea ajuta organizaţiile de ştiri care publică articole direct pe serviciul online să obţină bani de pe urma acestui conţinut printr-un sistem de abonament. Instrumentul ar fi adăugat în produsul Instant Articles de la Facebook, care permite publisherilor să publice ştiti care pot fi citite în Facebook şi nu pe website-ul publisherului.

    Ideea unui abonament pentru accesarea conţinutului postat de publicaţiile online în Instant Articles este încă în primele etape de dezvolare, potrivit surselor apropiate părţilor implicate. Este posibil ca Facebook să implementeze un sistem de plată contorizat care poate fi folosit de unele publicaţii. Spre exemplu, după citirea a 10 articole New York Times pe Facebook, utilizatorul să fie trimis pe pagina de subscribe a The Times.

    Facebook are în plan să testeze acest concept de abonament cu un grup mic de publicaţii folosind instrumentul în octombrie şi va extinde eventual iniţiativa în 2018 dacă rezultatele sunt promiţătoare. Pentru moment, nu ştim care sunt publicaţiile online care vor participa la test.

    Agenţiile de ştiri sunt tot mai nemulţumite de modul în care platformele online precum Facebook şi Google consumă piaţa de reclame digitale şi câştigă control asupra distribuţiei online de ştiri. Luna aceasta, un grup de publicaţii online au început să lucreze la o listă de drepturi de negociere, astfel încât să poată negocia mai eficient cu platformele online care ameninţă modelele lor de business.

    Deşi multe publicaţii recunosc importanţa platformelor online, pentru că acestea reuşesc să aducă conţinutul lor în faţa audienţei, totuşi acestea au şi reţineri. Publisherii sunt îngrijoraţi pentru că pierd anumite legături cu cititorii precum datele de autentificare şi conexiunile de plată. Cititorii ar putea, de asemenea, să se obişnuiească să consume ştiri direct de pe Facebook, în loc să navigheze direct pe site-urile publicaţiilor.

    Nu este clar dacă Facebook va obţine beneficii financiare de pe urma funcţiei de subscribe pe care are în plan să o implementeze în Instant Articles, dar cert este că gigantul oricum are parte de beneficii indirecte prin faptul că încurajează oamenii să petreacă mai mult timp pe site, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor vedea mai multe reclame.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here