Interfaţa de cameră Nokia 8 arată că a doua cameră principală va avea senzor monocrom

Mădălina Gănescu
- 4.08.2017, 12:42 în Smartphones
0

SHARES

Mai avem de aşteptat aproximativ două săptămâni până când HMD Global la lansa oficial Nokia 8. Mai exact, evenimentul Nokia 8 va avea loc în data de 16 august. Astăzi, mulţumită unor informaţii publicate de o sursă neoficială pe Baidu, aflăm ceva mai multe date cu privire la modulul de cameră ZEISS de pe Nokia 8, iar asta datorită interfeţei modulului dual de cameră.

Se pare că, Nokia 8 va prezenta două camere pe spate, una cu senzor monocrom şi cealaltă cu senzor convenţional RGB. Aşa cum puteţi observa din imaginile de mai jos, interfaţa are un meniu de tip sendviş în colţul din stânga-sus, din care poate fi selectată configuraţia camerei.

Astfel, există trei opţiuni disponibile: RGB, lentile duale sau senzor monocrom. Imaginea de astăzi dezvăluie, de asemenea, că va exista un mod de cameră duală, în care vei putea folosi camera de pe spate împreună cu cea de pe faţă pentru a crea colaje în timp real.

Aceasta nu este o funcţie pe care nu am mai văzut-o până acum pe smartphone-urile Android, dar trebuie să recunoaştem că nu o regăsim chiar pe orice telefon, iar  Nokia 8 a profitat de acest lucru.

Zvonurile mai arată că Nokia 8 va veni cu procesor Snapdragon 835 şi 4 GB de RAM. Una dintre camerele principale va avea 12 MP, iar telefonul va oferi suport pentru video 4K, atât pe camera de pe spate, cât şi pe cea pentru selfie. În ceea ce priveşte preţul Nokia 8, acesta va fi cel mai probabil în jur de 500 euro, informează GSM Arena care citează Nokiamob.net.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!