More

    Directorul Diviziei Mobile Samsung poate garanta acum pentru siguranţa bateriei Galaxy Note 8

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Samsung a prezentat oficial Galaxy Note 8 în urmă cu doar câteva zile în cadrul unui eveniment de presă ce a fost susţinut în New York. Succesorul Galaxy Note 7, cunoscut şi ca „phabletul care explodează”, a fost aşteptat cu mare interes atât de fanii Samsung, respectiv a phablet-urilor din seria Note, cât şi de competiţie.

    Imediat după evenimentul de prezentare oficială a Galaxy Note 8, Directorul Diviziei Mobile de la Samsung, Koh Dong-Jin, cunoscut drept DJ Kon, a ţinut să facă publice o serie de detalii cu privire la noul dispozitiv şi la ideile care au stat la baza dezvoltării.

    Interviul a fost realizat, se pare, de The Investor, deşi originea sa nu este cu totul clară. The Investor spune că afirmaţiile au fost făcute de Koh în cadrul evenimentului de lansare Note, dar nu spune cu exactitate unde a avut loc acesta, în vreme ce Phone Arena spune că Koh a acceptat să răspundă la câteva dintre întrebările jurnaliştilor după ce s-a dat startul precomenzilor Note 8.

    Aşa cum era de aşteptat, accentul s-a pus pe bateriile Galaxy Note 8. Potrivit investigaţiilor interne Samsung cu privire la problemele de supraîncălzire ale Galaxy Note 7, bateria Note 7 a fost cauza ce a dus la retragerea definitivă de pe piaţă a phablet-ului. Spre deosebire de Note 7, dispozitivul Note 8 vine cu o baterie mai mică, de 3,300 mAh, de la 3,500 mAh, deşi Note 8 are un display cu diagonala mai mare decât a predecesorului său.

    „Există o serie de motive pentru care putem reduce capacitatea bateriei. Una dintre acestea este procesorul de 10 nanometri care a îmbunătăţit eficienţa telefonului cu 30%. Utilizatorilor li se permite, de asemenea, să ajusteze consumul bateriei în funcţie de stilul de utilizare al smartphone-ului, lucru ce creşte eficienţa bateriei per ansamblu. Acum pot garanta siguranţa bateriei. Telefonul va menţine mai mult de 95% din capacitatea bateriei chiar şi după doi ani de zile de utilizare.”, a declarat Koh.

    „Cerinţele clienţilor sunt diverse. Unii vor întotdeauna noi funcţii, în vreme ce alţii vor un telefon care poate să fie utilizat vreme de doi sau trei ani. Nu ne rezumăm doar la inovaţie. Vom urmări inovaţia care poate fi acceptată cu adevărat de clienţi.”, a mai adăugat DJ Koh. „Note 8 a fost upgradat pe baza chestionarelor utilizatorilor.”

    Întrebat legat de câte unităţi Note 8 se aşteaptă să vândă, Directorul Samsung a precizat că: „Note 5 a vândut 11 milioane de unităţi. Cred că Note 8 va vinde mai mult de atât. Dar vânzările pot fi ajustate pentru că încă dorim să vindem mai mult din Galaxy S8.”

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.