More

    Pixel 2 XL apare în noi imagini pe surse oferite de Evan Blass

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Potrivit ultimelor zvonuri apărute în mediul online înainte de lansarea noilor telefoane Pixel, Google va lansa două dispozitive mobile cu display-uri cu totul noi. Evan Blass a publicat de curând două imagini cu telefonul Pixel 2 XL, care oferă nu doar cea mai curată imagine a dispozitivului, ci și prima noastră privire asupra schimbărilor pe care le vom vedea pe ecranul de home al Pixel.

    Bara de search Google se mută din partea de sus a ecranului în partea de jos sub aplicații, iar Google cu siguranță va prefera ca utilizatorii Pixel să se bucure cât mai mult de această funcționalitate. O altă schimbare interesantă este modul de afișare din partea de sus a ecranului care permite utilizatorului să vadă următoarea programare și datele despre vreme.

    Spre exemplu, dacă ești un utilizator înrăit al Google Calendar, această funcție îți va fi de real folos. Rămâne de văzut dacă oricare dintre noile funcționalități ale Pixel 2 XL vor fi sau nu customizabile, pentru că așa cum bine ne aducem aminte, pe telefonul original Pixel exista un buton de search Google și un widget pentru vreme, ambele neputând fi înlăturate. Acest lucru ar putea fi și mai enervant pe noile Pixel, îndeosebi dacă cineva nu folosește sub nicio formă Google Calendar. Totuși, există o posibilitate ca stilizarea și culorile search bar-ului să poată fi personalizate.

    Imaginea oferită de Evan Blass astăzi cu Pixel 2 XL este prima care ne oferă o imagine de ansamblu asupra produsului, ceea ce pare să confirme că atât Pixel mic, cât și cel mare, vor primi speakere stereo generația aceasta.

    Miercuri, Google susține un eveniment în cadrul căruia va anunța ambele dispozitive mobile Pixel și o serie de noi produse, despre care vom vorbi cu siguranță pe larg pe Noobz.ro.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.