More

    HP Inc. prezintă laptopurile HP Spectre 13 și HP Spectre x360 13

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    HP Inc. a prezentat astăzi gama de produse premium, laptopurile de ultimă generație HP Spectre 13 și HP Spectre x360 13. Ambele dispozitive vin cu procesoare de ultimă generație, o durată mai lungă de viață a bateriei și un ecran mai subțire cu unghiuri mai bine conturate. De asemenea, aceste laptopuri sunt cele mai recente dintr-o serie de măsuri care au condus la creșterea deținută de HP pe piața de PC-uri premium.

    Spectre 13 – A doua generație – acum cel mai subțire laptop cu ecran tactil din lume, permite utilizatorilor să lucreze fără constrângeri și să se bucure de divertisment, beneficiind  de un display cu rezoluție 4K și un sunet mai puternic într-un dispozitiv sofisticat, alimentat de procesoarele quad-core Intel® Core ™.

    HP Spectre x360 – oferă acum cea mai lungă durată de viață a bateriei într-un convertibil quad-core, fără compromisuri în ceea ce privește stilul și durabilitatea, îmbunătățind în același timp securitatea printr-o opțiune a ecranului care împiedică alte persoane decât utilizatorul autorizat să vizualizeze conținutul acestuia.

    „HP furnizează cele mai subțiri laptop-uri touchscreen din lume, stabilind în același timp noi standarde în domeniu în ceea ce privește durata de folosire, siguranța și designul bateriei”, a declarat Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România. „Portofoliul nostru Spectre redefinește segmentul premium PC, oferind experiențe unice pentru utilizatori, care vor inspira creativitatea și vor deschide oportunități nelimitate ce pot aduce idei incredibile la viață „.

    „HP continuă să-mi depășească așteptările, oferind laptopuri premium impresionante cu caracteristici care contează pentru consumatori – performanță, design și durată de viață a bateriei”, a declarat Patrick Moorhead, președinte și analist principal, Moor Insights & Strategy. „Cele mai noi notebook-uri Spectre demonstrează în continuare modul în care compania găsește noi modalități interesante de a impulsiona piața de PC-uri premium”.

    HP Spectre 13

    Interesant este că, deși este uimitor de subțire, HP Spectre 13 nu compromite caracteristicile premium cum ar fi rezoluția 4K, ramele fine din jurul ecranului și performanțele superioare. Caracteristicile specifice includ:

    – Design premium: Construit din aluminiu CNC și fibră de carbon, acesta este oferit în culoarea alb ceramic cu accente de aur strălucitor, cu un display Corning® Gorilla® Glass NBT cu o rezoluție de până la 4K ;

    – Experiență senzorială: Difuzoarele sunt amplasate deasupra tastaturii iluminate, pentru un sunet clar și o experiență de tastare confortabilă;

    – Construit pentru productivitate: performanță rapidă cu cele mai recente procesoare quad-core Intel® Core ™ i5 și i7 de generație 8, spațiu de stocare cu până la 1TB PCIe SSD9 și memorie de până la 16 GB LPDDR3;

    – Mai multă putere a bateriei pe milimetru: până la 11,5 ore de viață a bateriei și încărcarea de la zero la 50% a acesteia în 30 de minute, cu tehnologia HP Fast Charge.

    HP Spectre x360

    Noul HP Spectre x360 se poate transforma din laptop în tabletă în orice moment, oferind performanțe quad-core, filtru de confidențialitate integrat în ecran și o baterie cu durată de până la 16.5 ore. Caracteristicile specifice includ:

    – Design îmbunătățit: Construit din aluminiu CNC tăiat industrial, cu linii proeminente și muchii unghiulare, acesta este oferit în culoarea naturală a argintului sau în culoarea cenușie a argintului închis, cu nuanțe din cupru de carbon;

    – Ecran strălucitor: Cu rame fine și subțiri în jurul display-ului Corning® Gorilla® Glass NBT, capabil de rezoluții de până la 4K , experiența vizuală oferită este maximă;

    – Subțire dar puternic: Utilizatorii care creează conținut sau au nevoie de procesare multi-tasking vor fi încântați de performanța oferită de cele mai recente procesoare quad-core Intel® Core ™ i5 și i7 de generație 8, spațiu de stocare cu până la 1TB PCIe SSD , memorie de până la 16 GB LPDDR3 și de sistemul de răcire optimizat;

    – Sigur: Caracteristicile de securitate includ un cititor de amprentă digitală, situat în lateralul ecranului pentru acces rapid indiferent de modul de lucru, un filtru de confidențialitate integrat în ecran (HP Sure View – opțional la ecranele Full HD în culoarea naturală a argintului) care previne privirile indiscrete ale altor persoane și o cameră video HP Wide Vision FHD IR care permite autentificarea prin recunoastere facială;

    – Adaptabil: Cu ajutorul creionului opțional compatibil Windows Ink, desenele și scrisul de mână vor fi mai naturale; acesta recunoaşte diverse niveluri de apăsare pentru precizie maximă în orice mod; funcționează cu o baterie reîncărcabilă pe USB-C™ , care după 15 secunde de încărcare oferă până la 198 minute de funcționare;

    Prețuri și date de lansare pentru Spectre

    • Laptopurile HP Spectre 13 vor fi disponibile în România în Noiembrie 2017, începând de la 1,599 Euro;
    • Laptopurile HP Spectre x360 vor fi disponibile în România în Noiembrie 2017, începând de la 1,299 Euro.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.