More

    UPC sărbătorește 25 de ani de existență pe piața din România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    UPC sărbătorește 25 de ani de prezență pe piața din România și tot atât de mulți ani de inovație în tehnologie. Startul campaniei “25 de ani de inovație” este marcat prin lansarea ofertei aniversare: 25% reducere pentru o perioadă de 25 de luni pentru pachetele de servicii HAPPY HOME®, care conectează întreaga casă și oferă divertisment pentru toată familia –  viteze de internet de 150 Mbps, 300 Mbps și 500 Mbps, Wi-Fi premium cu modemul CONNECT BOX și programele TV preferate, oriunde, pe orice ecran cu funcția Replay.

    Ca parte a grupului Liberty Global, UPC este lider în domeniul inovației în tehnologie și în experiența oferită clienților. Printre premierele aduse de UPC pe piața locală, se numără televiziunea digitală prin cablu (2005), serviciul DVR – Digital Video Recorder (2008), televiziunea de înaltă definiție HD (2009), tehnologia 3D (2011) sau Digital Cardul (CI+) (2012).

    În 2011, UPC lansează serviciul de Internet  cu cele mai mari viteze de download disponibile la acel moment pe segmentul rezidenţial – până la 120 Mbps, investițiile în segmentul de internet continuând de-a lungul anilor, astfel încât astăzi UPC oferă viteze superioare de până la 500 Mbps în toată aria de acoperire. În 2014, serviciile UPC au devenit disponibile şi în afara casei, prin lansările UPC Wi-Free şi Horizon Go.

    Ultimii ani au adus noutăți din perspectiva serviciilor și produselor companiei, dar și a identității vizuale. Din 2015, clienţii de internet UPC au acces la viteze superioare de până la 500 Mbps şi prin Wi-Fi, odată cu lansarea noului modem de ultimă generaţie, Connect Box, iar în 2016, UPC a introdus pe piață platforma  video HORIZON, cu funcția Replay, care oferă acces la conținut oriunde și oricând. Anul trecut, compania a lansat noile pachete de servicii: HAPPY HOME®, o nouă identitate vizuală şi sloganul: “Bucură-te de fiecare moment”.

    De-a lungul timpului, UPC a realizat investiții totale de peste 1 miliard de euro în România. Strategia companiei de extindere a rețelei de servicii digitale a adus peste 1 milion de noi gospodării în aria de acoperire în ultimii 4 ani, serviciile UPC România fiind disponibile în prezent în peste 3 milioane de case. De asemenea, investiţiile constante în infrastructura digitală şi inovaţie aduc beneficii clienţilor şi companiilor din România.

    Beneficiile sociale totale generate de investiţiile UPC România în internet broadband în ultimii 4 ani sunt estimate la 309 milioane de euro, datorate impactului vitezelor mai mari de internet (196 milioane euro), productivităţii crescute (95 milioane euro) şi concurenţei la nivelul preţurilor (18 milioane euro) din România, conform Oxera Consulting.

    „De 25 de ani, investim și inovăm pentru a le oferi clienților acces la cele mai noi tehnologii, multe dintre ele aduse în premieră pe piața din România. Ultimii ani au adus o creștere accelerată pentru UPC, susținută de produse și servicii digitale la cele mai înalte standarde pentru clienții noștri și o nouă identitate de brand care ne consolidează poziția la nivelul pieței.

    Suntem mândri de tot ce am realizat ca echipă și, în continuare, rămânem fideli strategiei noastre de a aduce experiențe unice de conectivitate și divertisment în casele românilor și de a răspunde cât mai bine nevoilor lor. Mulțumim tuturor clienților și partenerilor noștri pentru încrederea pe care o au în noi. Împreună scriem povestea următorilor ani, în care inovația digitală va juca un rol din ce în ce mai important în viața noastră, a tuturor.” declară Robert Redeleanu, CEO UPC România și UPC Ungaria.

    UPC România va celebra pe tot parcursul anului cei 25 de ani de prezență pe piața locală printr-o serie de inițiative pe care le vom anunța pe Noobz la momentul potrivit, așa că vă invităm să fiți în permanență cu ochii pe noi abonându-vă sistemul de notificări evidențiat prin clopoțelul din dreapta-jos.

    Infografic 25 de ani de inovație UPC

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.