SHARES

Cum să creezi propria soluție de tip CLOUD la un preț accesibil

Cristian Gănescu
- 29 iun. 2018 în Hardware

Soluțiile de tip CLOUD devin tot mai populare odată cu sporirea numărului de dispozitive cu care lucrăm. Este evident că transferul fișierelor de pe un dispozitiv pe celălalt, atunci când avem nevoie, nu mai poate fi realizat prin CD sau stick, iar soluția CLOUD este perfectă pentru aceste situații.

Desigur, orice produs vine cu plusuri și cu minusuri, iar pentru plusurile pe care le câștigi, trebuie sacrificate alte funcționalități sau cerințe. Poate lucrul cel mai dezbătut în ceea ce privește stocarea în CLOUD este “confidențialitatea”.

Primul gând care îți vine în minte este: „Fișierele mele ajung undeva, pe un server, într-un data center care nici nu știu unde se află, iar la fișierele mele poate avea acces oricine.”

Cu toate politicile de confidențialitate și asigurările pe care le primești, tot nu poți să nu fii cât de cât preocupat de acest aspect.

Pentru cei care nu vor să facă niciun compromis în ceea ce privește securitatea și confidențialitatea datelor și fișierelor cu care lucrează, a fost creată o soluție sub forma produselor NAS (Network Attached Storage).

Network Attached Storage este un mediu de stocare al datelor prin intermediul unui server, care oferă acces unui grup mai mare de oameni la datele stocate, pe diferite niveluri de acces și drepturi.

Este practic, o soluție de stocare de uz casnic spre semi-profesionist, dacă vrem să privim lucrurile din această perspectivă.

În acest material, încercăm să simulăm o situație în care avem de-a face cu o familie cu doi copii, unul în școala generală, iar celălalt în liceu, iar părinții gestionează o afacere de familie.

Este evident că într-o familie puternic digitalizată, avem foarte multe fișiere de tip “artefact”, care vor trebui stocate, lucru ce face ca spațiul disponibil să se micșoreze rapid.

Pentru acest scenariu, am ales o soluție de la Synology, respectiv Synology DiskStation DS418. Aceasta oferă până la 40TB spațiu de stocare, datorită celor 4 bay-uri, dar și o serie de aplicații care permit streaming la rezoluție 4K, soluții de back-up și sincronizare ale fișierelor între mai multe platforme.

Synology DiskStation DS418 are un procesor Realtek RTD1296 64-bit Quad Core 1.4 GHz, memorie internă de 2 GB DDR4, suport pentru 4 HDD și capacitate de acomodare a până la 30 de camere de supraveghere IP.

Poate că, în acest moment, mulți vor spune că 40TB este un spațiu imens, care cu greu poate fi acaparat de orice familie, fie ea foarte activă.

Dar 16TB este, poate, cifra magică. Dacă luăm în considerare că o poză realizată cu dispozitivul mobil are 5MB, 1GB va permite stocarea a aproximativ 200 de poze. În acest sens, 32GB permit realizarea a aproximativ 6550 de poze.

Cam în cât timp credeți că un utilizator va face 6550 de poze? Ei bine, mai rapid decât am putea crede. Dar, utilizatorul nu are la dispoziție 32GB pe un smartphone mid-range spre high-end numai pentru poze, ci mai degrabă 16GB – 20GB. Cum poate transfera aceasta fișierele rapid și simplu?

Synology oferă aplicația DS File, care permite atât accesarea fișierelor de pe NAS, direct de pe dispozitivul mobil, dar care vine cu o funcționalitate suplimentară: “Photo Backup”.

Odată ce a fost activată, iar utilizatorul a selectat dosarul în care fotografiile să fie stocate, nu numai că toate pozele și filmulețele de pe smartphone vor fi copiate, dar ori de câte ori user-ul va face o poză nouă, dacă dispozitivul este conectat la internet, aplicația va face o copie automat pe NAS. În acest fel, pozele vor putea fi șterse de pe telefonul mobil, fără probleme, pentru a face loc noilor momente și amintiri imortalizate.

Rata de încărcare a unui spațiu de 20GB cu poze este, dacă vă vine să credeți sau nu, de aproximativ 300 de poze pe lună, ceea ce înseamnă că într-un an și jumătate, dispozitivul va necesita obligatoriu curățare a spațiului de memorie.

Dacă vorbim de o familie cu 4 membri, fără să punem la socoteală evenimentele speciale și vacanțele, care declanșează o utilizare sporită a camerei foto, spațiul devine din ce în ce mai mic.

Dincolo de funcționalitatea de stocare a fișierelor, Synology DiskStation DS418 oferă și posibilitatea de sincronizare între diferitele platforme pe care activezi.

Dacă ești un fotograf sau designer, cu siguranță ai două stații de lucru: o stație grafică desktop și un laptop ceva mai performant, pe care îl iei cu tine atunci când ai nevoie să execuți, rapid, anumite lucrări, de la client, din vacanță sau dintr-o deplasare de lucru în care te afli.

Synology Cloud Station este o aplicație de sincronizare pe două căi, care actualizează fișierele noi pe toate platformele introduse în sistem.

Spre exemplu, dacă am editat un fișier deja existent pe Desktop, acesta va fi automat sincronizat pe serverul NAS, iar imediat ce pornesc laptpul, Synology Cloud Station va sincroniza automat noul fișier.

De este este bună această modalitate de sinclonizare? În permanență, orice s-ar întâmpla, vei avea, în cel puțin un loc, fișierele tale, în siguranță.

Acestea sunt principalele funcționalități care, credem noi, ar trebui să conteze atunci când optezi pentru o astfel de soluție. Dar cum rămâne cu prețul?

Synology DiskStation DS418 poate fi achiziționat de la eMAG, cel mai mare retailer online din România, la un preț de aproximativ 2.270 lei.

La capitolul stocare se poate opta pentru hard-urile speciale pentru NAS, HDD Seagate Ironwolf de 4TB, care au un preț de aproximativ 580 lei bucata. Astfel, o soluție DS418play, cu 4 HDD Seagate Ironwolf de 4TB ajunge la un preț de 4590 lei. Este mult? Deloc, am spune noi.

Costul mediu al unui spațiu de 1TB în cloud este de 8 euro/lună. Pentru 16TB, ajungi să plătești aproximativ 128 euro/lună. Asta înseamnă 588 lei/lună.

Cu alte cuvinte, în 4 luni plătești contravaloarea celor 4 HDD Seagate Ironwolf de 4TB. În următoarele 4 luni plătești contravaloarea Synology DiskStation DS418. Este o matematică simplă, care ne arată cum putem realiza propria soluție de tip CLOUD, rapid, smart și ieftin.

COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!