More

    14 zile cu Nokia 6.1 și câteva recomandări de la noi [VIDEO]

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Au trecut două săptămâni de când vă anunțam pe canalul de YouTube Noobz că Nokia 6.1 de la HMD Global a ajuns la noi pentru teste, iar astăzi am realizat un nou material video în care vă spun câteva lucruri despre experiența mea cu telefonul și vă dau o serie de recomandări.

    Dacă nu aveți răbdare să vă uitați la video sau nu doriți să îi deranjați pe cei din jur, există întotdeauna varianta scrisă a poveștii chiar aici, pe site.

    Nokia 6.1 răspunde la întrebarea: ”Ce telefon ieftin și bun să îmi cumpăr?”. După perioada de testare de 14 zile, timp în care am folosit telefonul pentru apeluri vocale, pentru a distribui conținut prin aplicații precum Facebook Messenger, WhatsApp sau Skype și pentru a urmări ce fac prietenii sau familia pe rețelele social media Facebook, Instagram sau Snapchat, concluzia este că, pentru banii pe care îi dai pe telefon, acesta își face treaba cu brio.

    Acum, nu vă așteptați ca un smartphone mid-range precum Nokia 6.1 să ofere performanțele pe care le-ați putea găsi la telefoane de top cum sunt Galaxy S9 și Galaxy S9 Plus sau Galaxy Note 9 de la Samsung, Huawei P20 și Huawei P20 Pro, iPhone X sau HTC U12 Plus (despre care vorbim în curând într-un nou video și review text pe Noobz).

    Categoric, Nokia 6.1 are limitările sale. Dar, dacă nu ai cerințe prea mari de la telefonul tău și vrei doar să vorbești din când în când cu prietenii sau familia sau înainte să mergi la somn să mai navighezi prin news feed-uri, acesta poate fi o opțiune chiar inspirată.

    Dacă ai un buget de 1000 lei pentru un nou telefon, Nokia 6.1 ar putea să fie fără griji în top 3 opțiuni din care să alegi.

    Noi l-am așeza lângă HTC Desire 12 și HTC Desire 12 Plus, Moto G4 / G4 Plus și Moto G5 sau Samsung Galaxy A8 (deși acesta este ceva mai scump, dar și experiența de utilizare este pe măsură). Dacă totuși vreți să nu depășiți bugetul stabilit, puteți să încercați și Galaxy J5 sau Galaxy J7 de la Samsung (noi nu le-am testat încă, dar pentru că împrumută destul de multe dintre funcțiile fratelui mai mare A8, ne așteptăm să ofere experiențe echilibrate, de asemenea).

    Nokia 6.1 este un telefon foarte bun pentru cei care nu doresc să mai pună la bătaie la locul de muncă smartphone-ul personal. La mulți angajatori am văzut în ultima perioada preferința pentru Huawei P9 Lite, Huawei P10 Lite sau Huawei P20 Lite (nu le-am testat nici pe acestea, dar dacă vorbim pur de aspect, designul masculin al Nokia 6.1 îți oferă un sentiment mai puternic de rezistență. În plus, faptul că dispozitivul are spatele și marginile mătuite, permite păstrarea la distanță a amprentelor). 

    În final, ține pur de preferințe cum să arate telefonul. Acesta trebuie în principal să fie ieftin și bun, pentru că de la premisa aceasta am plecat și mai trebuie să răspundă nevoilor de utilizare.

    Iar în final, indiferent de opțiunea de telefon ieftin și bun aleasă, nu treceți cu vederea achiziționarea unei huse de protecție sau a unei soluții oarecare de protecție. Cu cât ai grijă mai mare de telefonul tău, cu atât îi prelungești durata de viață.

    Specificațiile Nokia 6.1 le găsiți aici, dar acestea nu spun mare lucru. Doar când pui telefonul la treabă îți dai seama dacă merită sau nu banii. Noi spunem că pentru 1000 lei, telefonul este ceea ce trebuie.

    Dacă ai până în 14 – 15 ani sau 45+, îți place să petreci timpul la telefon și pe internet, dar nu vrei să te complici cu prea multă tehnologie, ai nevoie să ții legătura cu cei dragi de peste hotare și să te vezi și auzi cu ei din când în când printr-un apel audio-video pe WhatsApp, nu ai nevoie de mai mult.

    În același timp, dacă ești angajator și vrei să cumperi telefoane noi echipei tale, dar bugetul per angajat este de doar 1000 lei, Nokia 6.1 ar putea fi ceea ce cauți. Am mai dat și alte exemple mai sus, unele testate deja de noi, altele care probabil vor ajunge la un moment dat în redacție. Fie că domeniul tău de activitate este din vânzări, contabilitate, resurse umane, relații publice sau marketing, Nokia 6.1 este un telefon ieftin și bun de care oamenii tăi s-ar putea folosi.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.