Logitech MX Vertical și K780 te ajută să previi sindromul tunelului carpian

Mădălina Gănescu
- 9.09.2019, 18:46 în Periferice
2

SHARES

Îți simți degetele amorțite, simți că nu ai putere în mână sau experimentezi periodic furnicături în palmă și falange? Poate că ar fi cazul să-i faci o vizită medicului să îți verifice tunelul carpian. În rândurile ce urmează o să vă explic cum Logitech MX Vertical și K780 te ajută să previi sindromul tunelului carpian.

Când lucrezi 12 – 16 ore pe zi la computer, există riscul ca prin mișcările repetate de tastare și utilizare a mouse-ului să afectezi încheietura mâinii.

Sindromul de tunel carpian se manifestă prin senzații de arsuri, mâncărime, furnicături și amorțeală a palmelor sau chiar și a degetelor arătător și mijlociu. Când se instalează sindromul, se poate să îți simți degetele ”leneșe” sau lipsite de control. Alteori, s-ar putea să te trezești din senin cu mâna amorțită și cu furnicături care să urce până la nivelul umerilor.

În cazuri severe de sindrom carpian, piezi puterea mâinii. Cum de altfel, nu reușești să mai coordonezi mișcările degetelor și se poate să nu îți mai poți folosi degetul mare pentru a ciupi.

Asta se întâmplă pentru că nervul median începe să își piardă din funcții din cauza iritației și presiunii din jurul său. Lucru ce duce în final la impulsuri nervoase mai mici.

Experimentezi simptome precum cele enumerate anterior? Mergi la medic!

Altminteri, mușchii ar putea să fie afectați definitiv. Iar astfel, s-ar putea să nu îți mai poți folosi mâna la capacitate maximă.

Studiile arată că, sunt șanse de trei ori mai mari ca o femeie să dezvolte sindromul tunelului carpian față de un bărbat. Asta pentru că, de cele mai multe ori, tunelul carpian al femeii este mai mic decât al bărbatului.

Există șanse chiar ca în timpul sarcinii femeia să dezvolte acest sindrom. Dar, la fel cum el se dezvoltă din senin, poate trece de la sine în câteva luni.

Sindromul tunelului carpian se dezvoltă în timp

Sindromul tunelului carpian se dezvoltă în cea mai mare parte pe fondul joburilor pe care le avem.

Fie că ești programator, web designer, designer, arhitect, patiser, casier, hair stylist, muzician sau croitor, ești predispus acestei probleme medicale. Motiv pentru care, în funcție de domeniul de activitate, este indicat să îți iei măsuri de precauție.

Întrucât lucrez peste 14 ore pe zi la computer, m-am gândit să vă ofer câteva îndrumări prin care să vă mențineți o poziție corectă la birou. Astfel, să reușiți să țineți cât mai mult timp pericolele și provocările medicale la distanță.

La începutul anului vă povesteam că ne-am schimbat scaunele de birou cu Titan și Omega de la Secretlab. Treptat, am optat pentru monitoare noi pentru productivitate și gaming, iar acum a venit vremea să schimbăm perifericele.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Jucării pentru oameni mari venite astăzi de la @logitech 🙏. Urmează să ne pregătim set-up-ul de gaming și să facem un live pe YouTube @noobzro în care @ganescucristian o învață pe @madalina_ganescu cum să piardă în jocuri. 😅 Așadar, fiți cu ochii pe noi dacă vreți să vă distrați.🙌 #gaming #productivity #mouse #keyboard #logitech #headsets #G613 #G935 #mxvertical #mxmaster2s #k780 #multidevice #ergonomic #mechanic

O postare distribuită de Noobz (@noobzro) pe

Logitech MX Vertical și K780 – Cum sunt și de ce le folosesc

De câteva zile bune pe biroul meu și-au găsit loc mouse-ul ergonomic MX Vertical și tastatura K780 de la Logitech. De ce aceste produse și nu altele, vă explic în minutele ce urmează.

Cristi are un alt set-up, adaptat stilului său de lucru, format din periferice de gaming, dar o să vă povestească mai multe într-un video separat.

Eu, m-am concentrat pe un kit de periferice ergonomice pentru productivitate și performanță. Tastez zeci de pagini în Word pe zi. Scriu email-uri cu zecile și vorbesc cu cei dragi prin Messenger și WhatsApp.

Nu știu să estimez care este viteza mea de tastare, dar pot garanta că nu am întâlnit până acum o persoană care să folosească o tastatură de PC sau laptop mai rapid decât mine.

Acest lucru are atât părți bune, cât și mai puțin bune

Iar când mă refer la dezavantaje, m-aș opri exclusiv asupra faptului că în ultimii doi ani de zile am schimbat trei tastaturi, iar media de viață a unei tastaturi este între 8 luni și un an la mine pe birou. Singura problemă este că, din cauza tastării foarte rapide și uneori violente, stric tastele.

Poate fi vorba de space, de enter, de M sau N sau de tastatura numerică. Iar încă o provocare a tastaturilor vechi este că, bateria le ceda înainte de vreme. În sensul că, în numai două luni de zile de utilizare zilnică, de la 7 zile de autonomie estimată la o singură încărcare, ajungeam să nu le pot folosi mai mult de o zi jumătate la o încărcare.

Prefer tastaturile wireless de mici dimensiuni, care să arate bine și să îmi permită să continui să tastez fără erori. Iar când am pus în funcțiune tastatura K780 de la Logitech, am simțit că deja o foloseam de luni de zile bune.

E drept, am mai testat-o și când s-a lansat, i-am făcut un review pe site, las link în descriere, dar acum am decis că am nevoie de ea pe termen lung.

Și nu oricum, ci la pachet cu mouse-ul ergonomic MX Vertical

Logitech mi-a trimis să încerc și MX Master 2S, așa că, după o săptămână voi schimba moușii între ei și vă voi ține la curent cu experiențele. Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii.

Dacă în acest articol vă spun de ce am ales aceste produse de la Logitech, în videoclipuri separate voi realiza și câte un review complet pentru cei care doresc detalii. La urma urmei, îți cumperi un mouse și o tastatură pentru a le utiliza mai mult de jumătate de an.

Din punctul meu de vedere, perifericele ar trebui să aibă o durată de viață de la doi la patru ani înainte de a face ugrade.

Logitech MX Vertical și K780 – De ce împreună

Căutam o tastatură pe care să o conectez wireless la PC, laptop și smartphone. Să fie silențioasă, cu taste suficient de mari, dar suficient de mici să nu am prea multe erori în tastare atunci când am de scris multe texte. Dar, mai presus de orice, să nu se mai descarce la fiecare două zile, când sunt în plin proces de creație.

K780 vine cu două baterii AAA incluse și funcție auto-sleep, dar și cu buton de pornire/oprire și lumină care te atenționează cu privire la statusul bateriei.

Dacă vrei să o conectezi wireless, poți să faci asta prin receiverul Logitech Unifying sau prin tehnologia Bluetooth Smart.

Poți conecta concomitent la ea până la trei dispozitive

Eu am conectate în acest moment smartphone-ul și laptopul. În funcție de cel pe care doresc să îl folosesc, apăs tastele unu sau doi.

Configurarea se face extrem de simplu prin intermediul aplicației Logitech Options. Aceasta se instalează o dată cu conectarea la PC a primului dispozitiv și e gratuită. În aplicație, ai toate dispozitivele Logitech introduse și poți urmări statusul acestora în timp real. Le poți conecta și deconecta, în funcție de activitate și nevoi.

Mi-a mai plăcut mult K780 pentru că o pot folosi să scriu pe Galaxy Note9 de la Samsung. Asta înseamnă că, dacă sunt la un eveniment sau iau parte la o conferință și nu vreau să mai iau laptopul cu mine, iau doar tastatura și telefonul.

Le așez pe masă, le conectez prin Bluetooth și îmi fac treaba. Obișnuiesc des să scriu articole pe Note9. Dar, dacă pot fi mai rapidă cu ajutorul tastaturii, e și mai bine. Îmi place că K780 are tastele pe rotund și oval, iar asta mă ajută să fiu mult mai productivă. Iar faptul că vine cu tastatura numerică, zic că e un mega-plus.

Logitech K780

Acum, de ce am zis da unui mouse ergonomic precum MX Vertical

Prima dată, m-a intrigat forma. Cum se poate să folosești un mouse vertical și să nu simți că ceva nu e în regulă. Apoi, am citit despre cum este construit acesta și cum poate să mă ajute pe termen lung, mai ales dată fiind activitatea zilnică la birou.

Prima dată când am pus mâna pe el, s-a încadrat perfect în căușul palmei. Comenzile sunt plasate intuitiv și experiența nu este cu mult diferită de cea pe care o oferă un mouse clasic. Anterior, am utilizat tot un mouse de la Logitech, unul mult mai mic, dar extrem de fășneț. Așa că, nu mi-a fost prea greu să fac trecerea de la unul la altul.

Calitatea materialelor din care este construit MX Vertical este cea cu care ne-a obișnuit Logitech de la bun început, iar părerea mea este că, o dată ce ai început să folosești acest mouse ergonomic, va fi extrem de greu să îl mai schimbi cu altceva. O să vedem cum va fi când voi testa MX Master 2S.

MX Vertical se înclină la 57 de grade pentru a reduce presiunea asupra încheieturii mâinii. În plus, degetul mare este poziționat confortabil pe zona de relaxare creată special pentru acesta. În cazul moușilor standard, degetul mare rămâne mereu pe dinafară. Uneori, stă chiar atârnat parțial pe mouse, parțial pe birou.

Logitech-MX-Vertical

De 4 ori mai puține mișcări

Logitech spune că dacă folosești MX Vertical, realizezi de 4 ori mai puține mișcări din mână atunci când lucrezi. Dincolo de asta, poți optimiza viteza cursorului și acuratețea folosind aplicația Logitech Options.

Acum, am urmărit și review-uri ale MX Vertical realizate de testeri din străinătate, dar mi se pare că fiecare a caracterizat produsul în funcție de ce și-au dorit de la el, mai degrabă decât ceea ce oferă și de ce merită achiziționat.

Personal, când folosesc un mouse, mă gândesc la câteva lucruri esențiale:

Rapiditate, precizie, silențiozitate și grijă față de sănătatea mâinii mele pe termen lung. Iar MX Vertical le asigură pe toate.

Dincolo de asta, vine cu un lucru pe care cei mai mult mouși nu îl au:

Se încarcă prin cablu USB-C, adică pot oricând să folosesc încărcătorul telefonului pentru a-l alimenta cu energie.

O să realizez și un review detaliat după o perioadă mai lungă de utilizare a acestuia. Dacă mai aveți întrebări, le aștept în comentarii. O să folosesc în continuare tastatura K780 împreună cu MX Vertical și MX Master 2S și vă țin la curent cu impresiile.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!