More

    TP-Link prezintă Deco X80-5G, un sistem mesh 5G Wi-Fi 6 Gateway

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    TP-Link prezintă Deco X80-5G, primul său sistem mesh 5G Wi-Fi 6 Gateway. De asemenea, anunță și prima valvă termostatică smart pentru calorifer – Tapo E100 și noua soluție de securitate HomeShield powered by Avira.

    TP-Link® prezintă Deco X80-5G integrează inovații de top, precum conexiunea 5G, compatibilitatea cu standardul Wi-Fi 6 și tehnologia mesh. Dispozitivul le aduce utilizatorilor viteze superioare de navigare, atât wireless, cât și pe fir, dar și cea mai bună conexiune la rețea din clasa sa.

    Deco X80-5G oferă acces extrem de rapid la rețeaua 5G, cu o latență redusă și o capacitate sporită. Dispozitivul trebuie doar conectat la o sursă de curent, iar utilizatorii se pot bucura apoi de navigare 5G mai rapidă ca niciodată, pentru activitățile de zi cu zi.

    TP-Link Deco X80-5G livrează și viteze reale gigabit de până la 6.0 Gbps, asigurând conexiuni foarte fluide, diminuând latența și interferența altor rețele. Modelul Deco X80-5G are un design elegant și se integrează perfect în orice decor modern, datorită aspectului său minimalist.

    TP-Link prezintă Deco X80-5G – Conexiune 5G ultra-rapidă, în bandă largă

    Noul Deco X80-5G permite viteze de download în bandă largă de până la 5.0 Gbps. Asta înseamnă de 16,7 ori mai rapid decât standardul 4G LTE-Advanced și de 33 de ori mai rapid decât 4G LTE.

    De asemenea, acesta asigură conexiuni de rețea extrem de fluide și pentru dispozitivele mobile, cu o latență de doar 1ms.

    TP-Link prezintă Deco X80 – Experiență Wi-Fi 6 uimitoare

    Deco X80-5G oferă viteze dual-band Wi-Fi 6 superioare, de până la 6000 Mpbs. Astfel, aduce în fiecare locuință adevărata experiență premium gigabit, atât în ceea ce privește îmbunătățirea vitezei și acoperirii, cât și reducerea latenței și a interferențelor de rețea.

    Modelul Deco X80-5G este compatibil cu toate celelalte dispozitive din gama Deco. Astfel, poate fi integrat într-o rețea mesh Deco pentru conexiune puternică și stabilă în fiecare colț al locuinței. În combinație cu soluția HomeShield de la TP-Link, toate dispozitivele conectate sunt protejate constant împotriva virușilor.

    TP-Link a prezentat prima sa valvă termostatică smart pentru calorifer – Tapo E100

    TP-Link a prezentat cel mai nou dispozitiv din gama Tapo, dedicată soluțiilor accesibile smart home. Este vorba de prima sa valvă termostatică smart pentru calorifer, care vine să îmbogățească ecosistemul său de soluții inteligente, dar și să-i încurajeze pe utilizatori să adopte noul stil de viață smart home la prețuri accesibile.

    Tapo E100 este realizată special pentru a transforma radiatorul într-unul inteligent, ajustând gradul de căldură emanată doar prin intermediul unor butoane ușor de gestionat cu ajutorul aplicației Tapo, în așa fel încât fiecare cameră din locuință să aibă temperatura perfectă. Dispozitivul aduce conceptul smart în fiecare locuință, ajutând la economisirea energiei și la diminuarea costurilor asociate încălzirii.

    Tapo E100 măsoară automat temperatura din cameră și o afișează în timp real prin intermediul display-ului LED. Cu ajutorul aplicației Tapo, utilizatorii pot controla de la distanță nivelul de încălzire a locuinței. De asemenea, pot opri sau porni instantaneu caloriferele din fiecare cameră, indiferent unde se află.

    Valva termostatică smart Tapo E100 poate fi setată conform unui program prestabilit, la fel ca prizele, becurile și camerele Tapo. Această funcție le oferă utilizatorilor posibilitatea de a configura programe zilnice sau săptămânale. Astfel caloriferele vor funcționa automat conform unor setări prestabilite.

    Tapo E100 este compatibilă cu funcția Open-Window Detection

    Atunci când este utilizată alături de senzorii smart de contact Tapo. Aceștia din urmă verifică dacă utilizatorul a închis ușa sau fereastra. Apoi valva termostatică smart pentru calorifer oprește automat termostatul dacă o fereastră este deschisă, pe baza feedback-ului primit. Această funcție permite economisirea de energie și bani, astfel că utilizatorii plătesc doar căldura de care au nevoie pentru a resimți un confort sporit cu maximă eficiență.

    Tapo E100 este compatibil cu Alexa și Google Assistant și poate fi controlat prin comandă vocală. Protecția împotriva înghețului are grijă de calorifere iarna, atunci când temperaturile sunt extrem de scăzute. Acest lucru reduce, în același timpm și costurile asociate încălzirii.

    Dispozitivul integrează și funcția Child Lock, care limitează accesul copiilor sau oaspeților la interfața de gestionare a caloriferelor, fără acordul utilizatorului.

    TP-Link a prezentat soluția HomeShield

    TP-Link a anunțat TP-Link HomeShield powered by Avira, dedicată routerelor Wi-Fi și sistemelor Deco Mesh Wi-Fi. HomeShield este un „scut” puternic pentru rețeaua de acasă. Acesta oferă protecție sporită în timp real pentru dispozitivele IoT, inclusiv în fața celor mai noi viruși elaborați de atacatorii cibernetici, control parental robust și funcția personalizabilă Calitatea Serviciului (Quality of Service – QoS).

    Soluția HomeShield asigură protecția dispozitivelor atât față de atacurile externe, cât și față de cele interne, blochează amenințările și comportamentul suspect al dispozitivelor individuale și semnalează prompt orice fel de activitate invazivă din rețea. Protecția în fața atacurilor de tip DDoS (Distributed Denial of Service Attack) previne situațiile în care gadgeturile smart ar putea fi folosite pentru atacarea anumitor platforme online.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.