Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G | NOOBZ.RO

Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G

Muche Ecaterina
- 22.02.2021, 18:30 în Evoluţie
0

SHARES
Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G

Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G în banda de frecvențe 3.4-3.8 GHz (mid-band). Astfel, lansează noi echipamente radio (Antena Integrated Radio) de tip Massive MIMO și unități base-band (RAN Compute).

Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G

Portofoliul echipamentelor radio de tip Massive MIMO se extinde cu noi produse pentru spectrul de frecvente mid-band (3.4-3.8 GHz). Astfel, include vârful de gamă, dispozitivul radio flagship Massive MIMO 64T.

Noile soluții baseband RAN Compute sporesc eficiența energetică, flexibilitatea implementării și capacitatea cu până la 50%. Astfel, au un consum de energie mai mic cu 15-20%.

Ericsson a adăugat trei noi dispozitive radio 5G. De asemenea, a extins platforma echipamentelor baseband RAN Compute cu șase noi produse.

„După lansarea primelor rețele 5G, a venit momentul să creștem gradul de utilizare a acestei tehnologii, prin intermediul Massive MIMO. Cu ajutorul noilor produse din portofoliul nostru, furnizorii de servicii de comunicații pot accelera și eficientiza implementarea spectrului de frecvențe mid-band, obținând performanțe superioare pentru utilizatori și reducând, totodată, consumul de energie.” a declarat Per Narvinger, Head of Product Area Networks, în cadrul Ericsson.

Noile soluții Ericsson din portofoliul Massive MIMO sunt concepute pentru a facilita implementarea spectrului de frecvențe mid-band pentru tehnologia 5G în rândul furnizorilor de servicii.

Noile dispozitive au 20 de kilograme și sunt cu până la 45% mai ușoare și cu 20% mai eficiente din punct de vedere energetic decât cele din generația anterioară. Acestea au integrat un sistem de răcire pasivă pentru a minimiza costurile de întreținere.

Noile produse pot fi instalate atât în interior, cât și în exterior.

Aceste sisteme pot fi instalate în diverse locații, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale și au multiple scenarii de utilizare.

De asemenea, Ericsson a optimizat și portofoliul de produse base-band RAN Compute, introducând șase produse noi. Acestea includ extensii pentru rețelele 4G și noi soluții pentru spectrul mid-band 5G. Acestea au o capacitate cu până la 50% mai mare și un consum de energie mai mic cu 15-20%.

Dispozitivele Massive MIMO pot face o estimare în timp real a canalelor și permit o direcționare extrem de precisă a undelor radio (beam-forming). Astfel, asigură un grad ridicat de  acoperire. Măsuri suplimentare de securitate au fost implementate în arhitectura noilor echipamente. Scopul este de a asigura porotecția soluțiilor software și a datelor importante.

„Lansarea acestui portofoliu vine într-un moment oportun, întrucât operatorii își îndreaptă atenția în direcția valorificării spectrului 5G de bandă medie.

Dispozitivele Massive MIMO se remarcă la nivelul industriei datorită design-ului compact și a greutății reduse, eliminând dificultățile în implementare pe care le-ar putea avea operatorii. În plus, un avantaj îl reprezintă și stabilitatea și forța pe care o are strategia companiei  in ce priveste microcipurile customizate Ericsson Silicon.”  a declarat Ed Gubbins, analist principal, Global Data.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!