Cea mai bună adaptare pentru mândrie și prejudecăți, după Rotten Tomatoes

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Este timpul să vorbim despre „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen, unul dintre cele mai durabile romane din literatura engleză. Este o poveste atât de atemporală încât au fost făcute nenumărate adaptări – atât oficiale, cât și nu atât de oficiale –, abordând materialul sursă din tot felul de perspective. Pe lângă adaptările cinematografice inspiratoare, romanul lui Austen a dus și la o lume de povești asociate, inclusiv bestsellerul „Darcy’s Story” al lui Janet Aylmer și mai recentul „Pride and Prejudice and Zombies”, care îmbină drama de epocă cu tropi ultraviolente de zombi și groază. .

Datorită amplorii nemaipomenite de adaptări, discernământul care este „cel mai bun” poate fi cu siguranță dificil. Pentru început, există amestecul de adaptări fidele față de cele inspirate vag de romanul din 1813, cum ar fi „Mireasă și prejudecăți” în stil Bollywood sau „Jurnalele Lizzie Bennet” câștigătoare de Emmy. De dragul simplității, să rămânem la adaptări simple, care se situează ferm în textul romanului și își sculptează propria moștenire în jurul acestuia.

Voi argumenta că cel mai mult popular adaptarea este versiunea lui Joe Wright din 2005, cu Keira Knightley și Matthew Macfadyen în rolurile principale (numai scena hand flex își cimentează atractivitatea), urmată de serialul BBC din 1995 cu Jennifer Ehle și Colin Firth. Acesta din urmă este cu adevărat genial, deoarece reușește să aducă vie aspectele trecute cu vederea ale romanului, oferind în același timp o interpretare delicios de complexă a domnului Darcy, care este perfect echilibrat de o Elizabeth plină de spirit și iute.

Cu toate acestea, Rotten Tomatoes consideră că adaptarea din 1940 a „Mândrie și prejudecăți” este cea mai bună, care are un motiv perfect 100% pe Tomatometer. Să aruncăm o privire mai atentă la acest titlu câștigător al Premiului Oscar.

Mândria și prejudecată din 1940 a fost prima adaptare cinematografică a romanului lui Austen

Autoarea și dramaturgul Helen Jerome a scris o adaptare pe scenă a romanului lui Austen în 1935, care a avut premiera la Music Box Theatre din New York și i-a jucat pe Adrianne Allen și Colin Keith-Johnston în rolurile principale. Popularitatea susținută a acestei versiuni teatrale a influențat în mod direct versiunea din 1940 a lui „Mândrie și prejudecată”, care a combinat elemente ale romanului cu interpretarea lui Ieronim, ducând la o adaptare oarecum diluată, dar lăudabilă, care merită să fie revăzută în repetate rânduri.

Nume mari au fost atașate acestui proiect, inclusiv autorul „Brave New World” Aldous Huxley, care a scris scenariul alături de dramaturgul Jane Murfin, și Laurence Olivier, care a alunecat în pielea domnului Darcy. Actrița prolifică Greer Garson („Madame Curie”, „Răsărit de soare la Campobello”) a preluat mantaua lui Elizabeth Bennet, conferindu-i personajului un isteț satiric care a căpătat un nou sens în această comedie ascuțită a manierelor.

Deși filmul se lipește de ritmurile de bază ale poveștii lui Austen, se distrează cu libertățile pe care le ia. De exemplu, când se știe că moșia Netherfield este ocupată, doamna Bennet (Mary Boland) se angajează într-o cursă intensă de trăsuri împotriva lui Lady Lucas (Marjorie Wood), pentru a putea transmite vestea soțului ei înaintea oricui. Această secvență cinetică ilustrează cât de departe este dispusă să meargă pentru a-și asigura viitorul fiicelor ei (uneori, puțin prea departe).

Garson este încântător de fermecător ca Elizabeth. Caracterizarea ei este oarecum superficială în comparație cu versiunile care i-au urmat, dar asta are totul de-a face cu modul în care scenariul o face să pară volatilă și indecisă. Darcy al lui Olivier nu are nimic din stângaciile supărătoare care sunt esențiale pentru cele mai multe portretizări ale personajului: în orice caz, el pare prea prietenos. Schimbarea de perspectivă pe care ar trebui să o experimentăm cu privire la ambele personaje principale este bruscă, nu treptată, iar relația lor, deși merită să fie înrădăcinată, se simte îndepărtată din inima bătătoare a lumii lui Austen, care se bucură de interioritate.

Cu toate acestea, versiunea din 1940 a lansat o traiectorie de adaptări mai bune ale Jane Austen, care ar ajunge să cimenteze moștenirea acestor povești atemporale, repovestite cu lentile și perspective schimbătoare. Dacă doriți o interpretare distractivă și uşoară a „Pride and Prejudice”, care să se aventureze în direcţii noi, acest comun Garson-Olivier merită din plin timpul dumneavoastră.

Dominic Botezariu
Dominic Botezariuhttps://www.noobz.ro/
Creator de site și redactor-șef.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.