Este posibil să primim un comision pentru achizițiile făcute din link-uri.
Toată lumea încă se întreabă cum va realiza Christopher Nolan viitoarea sa adaptare a „The Odyssey”, o poveste atât de diferită, dar atât de asemănătoare cu genul de filme pe care Nolan le-a făcut deja. Pe de o parte, este ciudat să-l vezi pe Nolan făcând un film care merge atât de mult înapoi în timp și se implică în elemente fantezie simple. Pe de altă parte, pare potrivit ca Nolan să spună o poveste lungă și epică despre un bărbat tulburat, dar impresionant, care este separat tragic de familia sa. „Memento”, „Batman Begins”, „Interstellar”, toate au o mulțime de asemănări structurale cu povestea clasică.
Pentru cei care încearcă să prezică exact ce unghi va lua Nolan în această adaptare, un interviu recent al lui cu Empire Magazine ne-a oferit un alt indiciu. Într-o postare acum ștearsă, redactorul-șef Nick de Semlyen a dezvăluit că Nolan „a verificat numele (și a citat din) traducerea lui Emily Wilson”.
Dezvăluirea, care a fost interpretată în mod fals de unii, spunând că Nolan preferă traducerea lui Wilson, a declanșat o mulțime de reacții online. „Nu este un semn bun băieți”, a scris o postare virală pe X (cunoscută anterior ca Twitter), în timp ce o altă postare populară a răspuns cu un gif cu cineva care vărsă abundent. Alți oameni au susținut presupusa revelație, declarând că trezirea sa întors în sfârșit și că Nolan este „cel mai apropiat lucru pe care îl avem de o adevărată sinteză de trezire-chud”.
Tot acest discurs a fost subminat, totuși, de clarificarea rapidă a lui de Semlyen că Nolan nu a numit de fapt ediția lui Wilson favorită. Așa cum a explicat Semlyen, „Doar pentru a clarifica, el nu a spus pur și simplu că era preferatul lui – doar a verificat numele în timp ce discuta despre personajul lui Ulise…”
Deci, de ce o astfel de agitație în legătură cu ediția Wilson? Dacă Nolan a făcut prefer traducerea lui Wilson, de ce ar fi asta atât de mare?
Traducerea lui Emily Wilson este adesea criticată drept „trezită” și suprasimplificată
Principala critică la adresa traducerii lui Wilson este că face alegeri care par să-l critice sau să-l submineze pe Ulise. Linia de deschidere, adesea citată, îl descrie pe Ulise ca pe un „om complicat”, în timp ce majoritatea versiunilor anterioare îl descriu cu un limbaj mai impresionant, mai mare decât natura. Ulise este într-adevăr o figură complicată, ale cărei acțiuni estompează adesea liniile dintre curajos și slăbănog, nobil și crud. (Aș spune că Nolan s-a ocupat de o figură ambiguă similară în „Oppenheimer”).
În timpul acțiunilor lui Ulise, traducerea lui Wilson tinde să acorde mai mult spațiu față de latura slăbită și crudă a lucrurilor, în timp ce edițiile pe care criticii ei le preferă tind să se sprijine pe „curajoase și nobile”. Diferențele sunt totuși subtile; Aș spune că Ulise apare ca fiind gri din punct de vedere moral în practic fiecare traducere populară.
Cealaltă acuzație comună este că Wilson a amuțit povestea pentru a-i liniști pe cititorii moderni cu o atenție redusă. Vor observa că proza ei este mai simplă decât proza traducătoarei anterioare. Combină asta cu un text care critică mai mult eroul masculin decât versiunile anterioare, iar acum există o întreagă legiune de oameni care insistă că Wilson încearcă să strice povestea clasică cu o agendă feministă simplistă.
Un lucru pe care aceste critici nu par adesea să ia în considerare pe deplin este modul în care aceste alte traduceri au fost, de asemenea, produse ale timpului lor. O mare parte din înțelegerea noastră modernă a ceea ce ar trebui să fie „Odiseea” nu provine din textul original, ci din alegerile făcute de traducătorii anteriori – alegeri care au fost ele însele conduse de ipoteze culturale și ideologice inerente timpului și locului acelor traducători. Deciziile altor traduceri de a nu se referi în mod explicit la sclavii lui Ulise ca sclavi, de exemplu, nu a fost o alegere obiectivă, dar ceea ce mulți savanți susțin a fost o igienizare deliberată a narațiunii originale.
Traducerea lui Wilson pentru „Odiseea” este bună, de fapt
Un alt aspect al „Odiseei” pe care criticii lui Wilson îl consideră adesea de la sine înțeles este ideea că poemul ar trebui să sune de modă veche. După cum a spus Judith Thurman din New Yorker în profilul ei din 2023 despre Wilson:
„Ea respinge reamenajările istorice care „arhaicizează” dicția lui Homer – „el nu părea arhaic pentru greci” – și renovările moderne care îi extind filmările. Deschiderea Odiseei, admirată pe scară largă de Robert Fagles, subliniază ea, folosește două cuvinte englezești pentru fiecare greacă. în memoria ta”.
Deși, unul, mi-a plăcut ediția Fagles, nu are sensul că aceasta este o poveste care ar fi putut fi spusă vreodată oral. „Odiseea” a lui Homer a fost povestită de barzi și cântăreți care rătăcesc, cu scopul de a fi ușor de urmărit pentru ascultătorii lor contemporani. Printre traducerile populare în engleză ale „Odiseei” de astăzi, traducerea lui Wilson rămâne cea mai fidelă acestei idei. Este cea care curge cel mai bine când este citită cu voce tare, ale cărei scene sunt descrise cu cea mai instantanee.
După cum spunea poetul/clasicii AE Stallings în acel profil newyorkez, „Fiecare traducere este un compromis, chiar și unul grozav”. Alegerea lui Wilson de a acorda prioritate clarității față de grandoare este o alegere care nu este pentru toată lumea, dar este cu siguranță o alegere care merită respectată. Odată ce vă uitați dincolo de războiul cultural mai amplu în care traducerile lui Wilson s-au încheiat, veți găsi o traducere care face o lectură atentă, distractivă, scrisă de cineva care a petrecut în mod evident mult timp studiind și admirând textul. Nu trebuie să preferi traducerea lui Wilson, dar nici nu trebuie să te comporți ca și cum adaptarea lui Nolan ar fi condamnată doar pentru că nu o urăște.
