Pentru fanii SF, autorul Ted Chiang este cunoscut pentru o serie de cărți, romane și povestiri scurte, de la povestea câștigătoare a Nebula din anii 1990 „Tower of Babylon” până la nominalizatul în 2019 la premiul Locus „Este 2059, iar copiii bogați sunt încă câștigători”. A scris eseuri și comentarii pentru diverse publicații și publicații, scriind celebru „Why AI Isn’t Going to Make Art” pentru The New Yorker în 2024.
Cineaștilor, Chiang este cel mai bine cunoscut pentru nuvela din 1998 „Povestea vieții tale”, deoarece a fost adaptată de scenaristul Eric Heisserer în lungmetrajul de succes „Arrival” în 2016. „Arrival” a spus povestea unui lingvist interpretat de Amy Adams, care a fost însărcinat să traducă limbajul inefabil al unei specii de extratereștri care a venit recent pe pământul meu. prefacerile. Ea a învățat prin traducerile ei că extratereștrii au experimentat timpul diferit decât oamenii și că limbajul lor reflecta atât de mult acea experiență încât a deblocat noi metode de percepție. „Arrival” a fost nominalizat la opt premii Oscar (inclusiv pentru scenariu), în timp ce „Story of Your Life” a fost nominalizat la un premiu Hugo și a câștigat un premiu Nebula și un premiu Theodore Sturgeon.
Desigur, din moment ce una dintre poveștile sale a fost adaptată într-un lungmetraj de succes, Ted Chiang a fost întrebat mult despre cinema, chiar dacă nu este meseria lui. Într-adevăr, Chiang a remarcat într-un interviu din 2016 pentru Literary Hub că scrierea unei adaptări de scenariu sună obositor pentru el.
Cu toate acestea, când a venit vorba de filme care au surprins adevărata esență a operelor literare pe care ar putea să le adapteze, Chiang știa exact ce film a reușit: scenariul pentru „The Princess Bride” de Rob Reiner. Filmul a fost adaptat pe ecran de William Goldman, care a scris și romanul, iar acel film, a spus Chiang, a fost perfect.
Ca toată lumea, Ted Chiang iubește The Princess Bride
Romanul original „The Princess Bride” a fost o piesă inteligentă și arhivă de metaficțiune publicată pentru prima dată în 1973. Titlul său complet a fost „The Princess Bride: S. Morgenstern’s Classic Tale of True Love and High Adventure, The ‘Good Parts’ Version”, prezentându-l ca un roman într-un roman, scris de autorul imaginar S. Morgenstern. Goldman oferă, de asemenea, un comentariu activ asupra textului lui „Morgenstern”, similar modului în care Vladimir Nabokov a revizuit o poezie a ficției „John Shade” în cartea sa din 1962 „Pale Fire”.
Povestea atât din romanul „Prițesa Mireasa”, cât și din adaptarea filmului Rob Reiner urmărește dragostea dintre un fermier din epoca Renașterii pe nume Buttercup și servitorul ei, Westley. Când Westley este ucis de pirați în căutarea unei averi, Buttercup devine descurajat și în cele din urmă se logodește cu ambițiosul prinț Humperdinck. Nu vă faceți griji – Westley se va întoarce să o salveze. Pentru a adapta elementul de metaficțiune al romanului, Goldman a adăugat un personaj bunic modern (interpretat de regretatul, marele Peter Falk) care i-a citit cartea S. Morgenstern nepotului său bolnav (Fred Savage). Aceste două personaje s-au tăiat ocazional în romantismul fantastic renascentist pentru a-și oferi comentariul din 1987.
Întrebat despre ce adaptări de la literatură la film funcționează cel mai bine, Ted Chiang s-a grăbit să menționeze munca lui Goldman, spunând:
„Nu știu dacă este corect să numărăm”Prințesa Mireasă”, pentru că William Goldman a scris atât romanul, cât și scenariul, dar acesta este cu siguranță un exemplu de film grozav care surprinde esența poveștii originale.”
Nu greșește. Când te adaptezi, este important să surprinzi esența unei povești, mai degrabă decât să surprinzi neapărat fiecare element al intrigii sale sau detaliile exacte ale personajului. De asemenea, „The Princess Bride” este un film grozav, indiferent.
Ted Chiang îi admiră pe oricine poate adapta un scenariu
Adaptarea unei cărți sau a unei nuvele într-un scenariu a fost ceva ce Ted Chiang a recunoscut că nu era capabil să facă. Chiang a fost implicat în procesul de scriere a scenariului pentru „Arrival”, deși cu titlu auxiliar. Mai mult decât orice, și-a dat degetele în sus la ciornele care i s-au arătat. Dar părea puțin copleșit de cantitatea de scris care trebuie să intre într-un scenariu tipic de la Hollywood:
„Am citit câteva schițe ale scenariului și am oferit feedback, iar scenaristul Eric Heisserer și cu mine am fost în contact prin e-mail. Dar nu am fost implicat activ în procesul de adaptare, ceea ce am fost bine. Nu sunt scenarist, iar procesul de dezvoltare sună obositor. Eric a spus că a scris aproape o sută de schițe în decurs de cinci ani. Mă bucur că a fost dispus să facă asta, pentru că cu siguranță nu aș fi fost”.
Chiang a vorbit puțin despre vizitarea filmului „Arrival”, dar nu știa cu adevărat ce se întâmplă. În primul rând, nu avea voie să vadă designul extratereștrilor sau navele lor spațiale, deoarece securitatea era atât de strictă. Într-o zi, a spus el, nu au existat scene de dialog, iar în alta, regizorul filmului, Denis Villeneuve, a filmat doar o singură linie de dialog iar și iar. Acest lucru este tipic pentru orice producție cinematografică majoră, desigur, dar este foarte dificil pentru un profan să vadă cum acele fragmente se vor transforma în cele din urmă într-un film adevărat.
Din fericire, lui Chiang i-a plăcut filmul terminat din „Arrival”.
