Primul robot umanoid realizat de studenți români, Adam1, va fi prezentat publicului român în premieră la ediția națională a concursului Infomatrix ce debutează vineri.
Acesta reunește 155 de tineri pasionați de IT, se arată într-un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
Părțile componente ale robotului au fost scoase la o imprimantă 3D, realizată de asemenea de studenții români. Robotul-stingător de incendii va fi o altă atracție a competiției Infomatrix din acest an.
Infomatrix se adresează elevilor de liceu și studenților care intră în competiție la una dintre următoarele categorii: „Computer Art”, „Hardware Control”, „Programming”, „Short Movie” și „Robotics”.