More

    Samsung lansează o pereche de pantofi inteligenţi la MWC 2016

    Cel mai probabil, atenţia fiecărora dintre noi se va concentra asupra ultimelor smartphone-uri pe care giganţii din tehnologie vor să le lanseze la Mobile World Congress 2016.

    Totuşi, este indicat să rămânem cu ochii şi pe o serie de gadgeturi inteligente care vor fi prezentate, de asemenea, la eveniment şi sunt considerate a fi un must-have.

    IOFIT este un dispozitiv portabil unic, dezvoltat de Salted Venture, un startup susţinut de Samsung Electronics. Pantofii sunt o soluţie care utilizează o combinaţie de senzori de presiune şi o aplicaţie de antrenament care să ofere un echilibru şi o poziţie care să asigure cele mai bune rezultate în urma exerciţiilor din sala de fitness şi nu numai.

    „Picioarele tale furnizează informaţii mult mai importante decât ai crede, informaţii ce nu trebuie irosite”, spune Jacob Cho, CEO-ul Salted Venture. „Aşadar, am vrut să ne folosim de aceste date şi să le utilizăm pentru a aduce plus valoare. Aceasta a fost forţa motrice din spatele IOFIT.”

    IoFIT_Main_6

    După ce a vizitat centrele premium de fitness şi terenurile de golf profesionale, echipa a învăţat cum să folosească echipamentul pentru a analiza postura utilizatorului şi pentru a furniza datele necesare. „Spre deosebire de echipamentul static şi foarte scump, pantifii IOFIT sunt portabili şi la un preţ rentabil. Tehnologia nu este numai portabilă, ci este încorporată în ceva ce porţi tot timpul, astfel încât nici nu mai eşti nevoit să te gândeşti la ea.”

    IoFIT_Main_4

    „Vrem să fim o platformă şi o unealtă de antrenament pe care să o folosească oamenii. Este un plus de experienţă interactivă între oameni”, a mai precizat Lee Sehee.

    „Nu vrem ca oamenii să achiziţioneze pantofii doar pentru funcţinalitatea lor. Vrem, de asemenea, să se simtă mândri atunci când îi poartă în public”, spune Park. „Ţelul nostru este ca iubitorii de fitness şi sport să se antreneze inteligent şi să antreneze mai bine”, mai explică Cho. „Vrem să vedem cum produsele noastre sunt folosite de atleţi inspiraţi, antrenori şi indivizi de peste tot din lume şi ca aceştia să reuşească să scoată tot ce este mai bun din experienţa lor de antrenament.”

    Gadgetul inteligent va fi prezentat la MWC 2016, în data de 22 februarie 2016. Dacă vrei să vezi video-ul de prezentare al IOFIT, aruncă o privire mai jos.

    VIA

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,897AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here