Primul „ceas atomic” a fost creat în anul 1949. În locul folosirii unui pendul tradiţional, ceasul atomic se bazează pe vibraţiile continue ale atomilor, ceea ce îi oferă o precizie care o depăşea pe cea a ceasurilor cu quartz.
În zilele noastre, ceasurile atomice stabilesc standardul pentru măsurarea timpului. Pentru a ne face o idee asupra preciziei acestor ceasuri, abaterea este mai mică de jumătate de secundă la fiecare 15 miliarde de ani.
Acum, cercetătorii cred că pot avansa şi mai mult şi sunt pregătiţi pentru a crea un ceas nuclear.
Ceasul nuclear funcţionează diferit de un ceas atomic. În loc să numere vibraţiile atomilor, acesta urmăreşte tranziţia de la o stare excitată, cu un nivel ridicat de energie, la o stare cu o energie scăzută.
Acest proces constituie o mare provocare pentru cercetători. Procesul poate fi realizat cu ajutorul laserelor, dar acestea pot măsura cel mai jos nivel de tranziţie, care se produce în izotopul elementului toriu, denumit toriu-229.
Acest lucru a fost dificil de realizat în trecut, dar cercetătorii afiliaţi mai multor instituţii din Germania consideră că au reuşit să găsească o soluţie, cu ajutorul tehnicii denumite „plăcuţa de detecţie a microcanalelor de energie joasă” (low-energy microchannel plate detection technique).
Practic, proiectează electroni pe un ecran de fosfor, având ca rezultat eliberarea unei lumini vizibile, care poate fi captată de o cameră.
După o lungă perioadă de teste, pentru a se asigura că semnalele au venit de la elementul toriu-229 şi nu de la altă sursă, acum sunt convinşi că pot monitoriza eficient tranziţia atomilor. Acest experiment deschide drumul pentru construirea unui ceas nuclear, care ar putea reda timpul cu o precizie pe care o depăşeşte pe cea a ceasurilor atomice, folosite în ziua de astăzi.
