Orange extinde utilizarea serviciului de Apel 4G şi la dispozitivele cu sistem de operare iOS: iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6S, iPhone 6S Plus şi iPhone SE, îmbunătăţind astfel experienţa clientului în timpul convorbirii.
Datorită tehnologiei Voice over LTE, utilizatorii acestor tipuri de terminale vor beneficia de o conexiune şi mai rapidă a apelului, de convorbiri la calitate HD, precum şi de posibilitatea de a folosi în acelaşi timp servicii de voce şi internet la performanţe 4G.
Aceasta este o nouă etapă, după lansarea în premieră în cadrul grupului Orange a Apelului 4G, inovaţie anunţată în luna septembrie 2015. Focusul Orange este aducerea cât mai aproape de clienţi a serviciilor de ultimă generaţie şi ca acestea să devină accesibile pe cât mai multe terminale.
Serviciul Apel 4G de la Orange a fost disponibil până în prezent pentru telefoanele Samsung Galaxy S6, Samsung Galaxy S6 edge şi Samsung Galaxy S6 edge plus, iar acum baza de terminale compatibile se îmbogăţeşte cu încă 5 modele.
În plus, de curând disponibilitatea serviciilor Apel 4G şi Apel Wi-Fi s-a extins la toată baza de clienţi cu acces 4G în planul tarifar, până acum acestea fiind disponibile doar pentru abonaţi.