Am tot auzit despre seriile Moto Z şi Moto G4, dar se pare că Motorola a ascuns unele lucruri cu privire la smartphone-urile pe care ni le pregăteşte. Evan Blass de la Venture Beat a publicat în urmă cu puţin timp o imagine cu 3 module care se pare că vor fi lansate o dată cu noul flagship Motorola by Lenovo.
Aceste 3 module fac parte din seria MotoMods şi, aşa cum s-a zvonit deja, urmează linia modulară pe care Motorola pare să se orienteze şi care, a devenit destul de populară. LG a decis să creeze un smartphone modular şi a lansat G5 în 21 februarie la Barcelona, permiţându-le utilizatorilor să ataşeze modulele de telefon. Am testat LG G5 şi i-am spus poveste aici.
Aşa cum observăm din imaginea de mai jos, Motorola vrea să ofere utilizatorilor posibilitatea de a schimba spatele telefonului ori de câte ori doresc aceştia. Primul capac prezintă posibilitatea de a îmbunătăţi camera, în vreme ce despre celelalte 2 nu putem spune mare lucru, pentru că nu se opservă nimic altceva decât 2 capace simple.
Se pare că, modulele sunt create pentru dispozitivele Moto Z şi la final s-ar putea să primim chiar 2 versiuni. Dispozitivul high-end ar putea avea procesor Snapdragon 820 şi 3 GB de RAM, în vreme ce versiunea mid-range va avea procesor Snapdragon 625 şi baterie de 3,500 mAh.
Cu siguranţă vom afla mai multe atât despre smartphone-ul Moto Z, cât şi despre modulele MotoMods pe care le pregăteşte Motorola în cadrul evenimentului ce va avea loc în data de 9 iunie.