More

    Corning spune că Gorilla Glass 5 va proteja telefoanele de cele mai puternice şocuri

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    De ani de zile, sticla de protecţie pentru smartphone-uri de la Corning se află pe mai mult de 4.5 miliarde de dispozitive din întreaga lume pentru a proteja dispozitivele de căzături, contactul cu cheile sau monedele din buzunar.

    Compania a anunţat acum că lucrează la Gorilla Glass 5, care va asigura protecţie pentru căzuturi de la înălţimi de 1.6 metri, mai exact pentru cazul căzuturilor aproximativ de la nivelul umerilor. În plus, Gorilla Glass 5 va asigura protecţie, se pare, de până la 80% din timp.

    Acest lucru înseamnă că display-ul telefonului nu va suferi aproape deloc daune în urma unei scăpări a smartphone-ului din mână atunci când îţi faci un selfie.

    Corning spune că această versiune, care este disponibilă la nivel comercial şi ar trebui să fie disponibilă în curând pe dispozitivele ce vor fi lansate anul acesta, este de 4 ori mai bună decât produsele competitorilor, dar aşa cum precizează şi publicaţia The Verge, rata de 80% de supravieţuire este atinsă de Gorilla Glass 5 groasă de 0.6 mm, dacă producătorii aleg o sticlă mai subţire (Corning produce şi panel-uri de 0.4 mm), cel mai probabil rezultatele nu vor mai fi aceleaşi.

    Şansele ca ecranul să fie afectat depind şi de unghiul în care dispozitivul loveşte suprafaţa tare, dar şi de designul telefonului.

    John Bayne, vice preşedinte şi manager general al Corning, spune că telefoanele cu display-ul extins pe margini (cazul display-urilor edge) sunt mult mai predispuse la daune decât cele care sunt protejate de magini din metal.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.