More

    Disponibilitate Samsung Galaxy Note 7 în România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Potrivit unui mesaj publicat de Samsung România pe paginea oficială de Facebook, atât preţul, cât şi data la care Galaxy Note 7 va fi disponibil în România vor fi comunicate cât de curând. Cei care vor face precomandă la Note 7 vor avea posibilitatea să primească dispozitivul cu 3 zile înainte de lansarea în România.

    Samsung a lansat Galaxy Note 7, un phablet la fel de ambiţios ca tine

    Note 7 va avea un ecran cu dublă curbură, pentru a putea face mai multe, mai bine şi mai repede. Un spate rotunjit, astfel încât să poți ține modelul Note de 5,7 inchi confortabil în mână atunci când folosești S Pen-ul. Și, continuând direcția stabilită la telefoanele Galaxy anterioare, modelul Galaxy Note7 este rezistent la apă. De data aceasta, nu doar dispozitivul are această caracteristică, ci și S Pen-ul.

    Galaxy Note 7 de la Samsung este proiectat pentru a fi ţinut de partea curbată din spate, care se continuă fluid până în faţă. În plus, acesta este gândit să ofere mai mult spaţiu şi mai multă funcţionalitate, cu un ecran aproape fără ramă.

    Samsung Galaxy Note 7 are un S Pen care scrie, funcţionează şi gândeşte

    Samsung a schimbat felul în care S Pen-ul scrie, funcționează și gândește. Acum scrie ca un stilou adevărat, deoarece îl folosești pentru a lua notițe și pentru a-ți schița ideile. Poți lucra chiar și la duș fără să-ți faci griji că se va uda, pentru că nu se știe niciodată când te lovește inspirația. În plus, vorbește mai multe limbi în locul tău și comunică în alte moduri atunci când cuvintele nu sunt de ajuns. S Pen reuşeşte să traducă cuvinte atunci când ai cea mai mare nevoie de această funcţie.

    Samsung Galaxy Note 7 este perfect pentru divertisment

    Samsung Galaxy Note 7 este dispozitivul perfect pentru divertisment, oferindu-ți acces la cele mai realiste videoclipuri HDR și la cele mai intense jocuri în API Vulkan. Astfel te poți distra și relaxa, chiar și pentru o scurtă perioadă, chiar și în timpul călătoriei.

    Samsung Galaxy Note 7 este primul smartphone cu scanner pentru iris din lume

    Păstrarea confidențialității informațiilor și protejarea acestora a fost întotdeauna una dintre preocupările de bază ale Samsung. De aceea, compania a creat unul dintre cele mai sigure moduri de a păstra aceste informații disponibile doar pentru tine: scanarea irisului. Acesta nu e doar unul dintre cele mai sigure moduri de a proteja Galaxy Note 7 și datele pe care le conține de ochii iscoditori, ci și unul din cele mai convenabile.

    Samsung Galaxy Note 7 are o cameră care nu te va dezamăgi

    Camera Galaxy Note 7 este rapidă și eficientă, în orice condiții de luminozitate. Aceasta îți oferă posibilitatea de a surprinde cele mai frumoase momente ale vieții, chiar și pe cele neprevăzute. Este o cameră care nu te va dezamăgi. Camera Galaxy Note 7 funcționează în mod similar cu ochii tăi: focalizează pe obiecte la fel de repede și de precis. Senzorul Dual Pixel de 12 MP se coordonează cu un obiectiv F1.7 mai luminos și pixeli mai mari, de 1,4 µm, pentru a face fotografii oricând și oriunde se întâmplă să fii, fie că este zi sau noapte, indiferent dacă evenimentele se desfășoară rapid sau lent.

    Dacă dorești control deplin asupra fotografiei, când vrei să surprinzi liniștea unei nopți ce se așterne deasupra orașului sau albul electrizant al valurilor care se sparg de mal, activează modul Pro pentru a ajusta setările manual. Fie că este vorba despre reglarea diafragmei sau despre setarea balanței de alb, modul Pro simplifică realizarea fotografiilor profesionale.

    Focalizarea camerei din Galaxy Note 7 este foarte bună. Dar faptul că poți ajusta focalizarea fotografiei după ce ai făcut-o, schimbă cu totul situația. Utilizează modul Focalizare selectivă pentru a încerca focalizarea pe prim-plan sau pe fundal și vei obține fotografia perfectă.

    Dacă dorești să îți amintești fiecare detaliu, activează opțiunea video 4K. Pentru că este vorba despre 4K, te vei bucura de momentele dragi pe ecranul semnificativ mai mare al computerului sau al televizorului, fără compromisuri în calitatea imaginii. Activează funcția 4K pentru momentele care merită să fie rememorate la rezoluție mai înaltă.

    Când filmezi videoclipuri în modul Slow Motion, camera Galaxy Note Galaxy Note 7 îți oferă posibilitatea să te distrezi mai mult în timp ce faci fotografii. În plus, acesta îți permite să selectezi fotografii din galerie pentru a crea instantaneu un fișier GIF animat sau să combini mai multe fotografii într-un singur colaj. Camera Note 7 detectează automat particularități precum creșterea bruscă a vitezei, schimbarea direcției, capturând momentul respectiv cu încetinitorul, creând videoclipuri incredibil de fascinante. Camera secundată a Note 7 este mult mai subţire decât cele cu care ne-am obişnuit până acum.

    Samsung Galaxy Note 7 oferă acum mai mult spaţiu pentru toate

    Spațiul este important atunci când ai multe fișiere, videoclipuri și fotografii. De aceea, Samsung a construit telefonul Galaxy Note7 cu un spațiu masiv de stocare internă, începând de la 64 GB și care include o memorie extensibilă ce poate gestiona până la 256 GB prin card microSD. Disponibilitatea poate varia în funcţie de ţară.

    Cu Note 7 poţi să utilizezi Smart Switch pentru a transfera conţinutul important de pe telefonul vechi pe Galaxy Note 7. Disponibilitatea serviciilor poate varia în funcţie de dispozitiv. Conectorul USB este inclus în cutie.

    Sursa: www.samsung.com/ro

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.