Am anunţat în urmă cu doar câteva zile că Galaxy Note 7 de la Samsung s-a bucura de un succes neaşteptat în ţara mamă, Coreea de Sud, peste 200.000 de precomenzi în numai două zile de la lansare, iar astăzi aflăm informaţii şi cu privire la piaţa din Canada.
Samsung a lansat Galaxy Note 7 la nivel mondial în data de 2 august 2016, iar în Canada telefonul va fi disponibil începând cu 19 august.
Galaxy Note 7 cu Android Marshmallow şi display cu diagonala de 5.7 inchi va fi lansat la majoritatea operatorilor de telefonie mobilă din Canada, ca de altfel şi la majoritatea celor din România, Vodafone, Telekom, Orange.
LANSARE SAMSUNG GALAXY NOTE 7 ÎN ROMÂNIA
Preţul Note 7 va fi de aproximativ 3.800 lei. Aşteptăm cu interes un răspuns din partea Samsung România cu privire la primirea Note 7 de către clienţii din România, mai ales pentru că de la Note 4, românii nu au mai avut posibilitatea să achiziţioneze un Note Samsung în România, iar aşteptarea a fost lungă şi plină de reacţii pro şi contra.
Samsung Galaxy Note 7 a fost pentru moment doar prezentat presei din România, pentru ca informaţiile despre produs să vină mai aproape de utilizatorii dornici să achiziţioneze mult aşteptatul phablet. Cu alte cuvinte, nu am asistat întocmai la lansarea propriu zisă a Note 7 în România. În plus, pentru moment partenerii Samsung România, Orange, Telekom şi Vodafone, nu au actualizat paginile de precomenzi pentru Note 7, iar potrivit informaţiilor pe care le-am primit pe surse, smartphone-ul Galaxy Note 7 va fi disponibil pentru precomandă în România abia începând cu luna septembrie, aşa cum s-a arătat şi în comunicatul de presă emis în urma lansării de la New York.
Într-un interviu pentru MobileSyrup, Mark Childs, chief media officer la Samsung Canada, a precizat că „precomenzile sunt remarcabile”, în mod special menţionând că este o „cerere semnificativă” pentru versiunea Blue Coral a Note 7 în Canada.
„Răspunsul remarcabil a fost pozitiv în termeni de reacţie cu privire la dispozitiv pentru toţi din perspectiva review-ului, dar de asemenea şi pentru canadieni. Vedem deja un răspuns iment în precomenzile care s-au înregistrat imediat după evenimentul Unpacked şi cu siguranţă aşteptările ne sunt depăşite pe măsură ce ne apropiem de lansarea oficială de vinerea viitoare”, continuă Childs.
Ce părere ai despre Galaxy Note 7 în urma informaţiilor găsite în presa online după lansarea la nivel mondial, dar şi după primele impresii prezentate de jurnaliştii din România. Ai în vedere posibilitatea de a achiziţiona un Samsung Galaxy Note 7 o dată ce va fi disponibil şi la operatorii de telefonie din România? Lasă-ne opinia ta în secţiunea de comentarii de mai jos!