Samsung Galaxy S8 ar putea avea procesor Exynos 8895 şi unitate de procesare grafică Mali-G71

Mădălina Gănescu
- 26.09.2016, 10:21 în Smart
0

SHARES

Samsung a trecut printr-o perioadă destul de dificilă în ultimele săptămâni, date fiind incidentele provocate de o serie de phablet-uri Galaxy Note 7 care s-au supraîncălzit, au explodat sau chiar au luat foc în timpul în care erau încărcate sau utilizate.

Iar dacă toate aceste lucruri nu erau suficiente, recent am aflat că un înalt oficial pe nume Mr. Lee de la Samsung LSI a fost arestat de poliţiştii sud-coreeni, potrivit Daum.net, citat de SamMobile. Se pare că, oficialul încerca să vândă informaţii confidenţiale cu privire la tehnologia semiconductorilor companiei către brandurile competitive din China. Este vorba despre informaţii confidenţiale cu privire la procesul de fabricare al 14nm şi 10nm de la Samsung. Samsung va da în judecată fostul angajat al companiei şi organele de urmărire penală plănuiesc să cerceteze această problemă.

Revenind la veşti mai bune, din informaţiile pe surse aflăm că ce-a de-a 8-a generaţie Galaxy S de la Samsung va avea procesor Exynos de 10nm. SamMobile anunţă că procesorul Exynos de 10 nm va fi numit Exynos 8895, care va face pereche cu unitatea de procesare grafică Mali-G71.

Unitatea de procesare grafică Mali-G71 ar trebui să fie cu 1.8 ori mai rapidă decât Mali-T880 MP12 pe care o găsim pe Galaxy S7 şi Galaxy S7 Edge.

ARM a prezentat unitatea de procesare grafică Mali-G71 în luna mai şi se pare că aceasta va fi cu 20% mai eficientă când vine vorba de energie şi va avea o densitate de performanţă mai bună cu 40% faţă de Mali-T880. De asemenea, va fi compatibilă cu grafica Vulkan API şi va oferi suport high-end 4K şi experienţe VR constante.

Există chiar şi un zvon care indică faptul că Galaxy S8 va fi primul telefon Samsung care va avea display 4K şi va oferi suport Daydream. Desigur, Samsung Galaxy S8 va fi lansat cel mai probabil în luna februarie sau martie anul viitor, aşa că nicio informaţie din cele de mai sus nu este confirmată oficial.

Totuşi, date fiind analizele realizate în ultima perioadă de experţii în domeniu, se pare că profiturile Samsung în al treilea trimestru ar putea să scadă cu 8.6% din cauza experienţei neplăcute cu Note 7. Samsung este cu siguranţă conştientă de faptul că Galaxy S8 va trebui să fie cel mai bun Galaxy creat vreodată.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!