0

SHARES

Dacă foloseşti Samsung Galaxy Note 7 în avion ai putea fi amendat sau urmărit penal

Mădălina Gănescu
- 17.10.2016, 10:00 în Smart

Telefoanele Samsung Galaxy Note 7 sunt oficial interzise în întreaga lume, iar dacă neglijezi regulile companiilor aeriene, rişti să rămâni fără telefon şi să primeşti o amendă sau chiar să fii urmărit penal.

Samsung Galaxy Note 7 este INTERZIS în timpul zborurilor. Dacă până acum, companiile aeriene doar informau pasagerii să nu folosească Note 7 în timpul zborului, de acum lucrurile devin din ce în ce mai serioase. Departamentul de Transport din Statele Unite a emis un ordin de urgenţă împreună cu alte agenţii guvernamentale să „interzică toate smartphone-urile Samsung Galaxy Note 7 în avioanele care vin sau pleacă din Statele Unite”. Acum, Samsung Galaxy Note 7 este considerat un „material periculos interzis”.

Trebuie menţionat că „dacă pasagerii încearcă să călătorească cu avionul având asupra lor un dispozitiv Samsung Galaxy Note 7, telefoanele ar putea fi confiscate şi pasagerii ar putea fi amendaţi.”

De asemenea, companiile aeriene pot interzice îmbarcarea pasagerilor cu Note 7 în avion, iar dacă aceştia s-au îmbarcat deja, ar putea fi forţaţi să păstreze telefoanele asupra lor oprite pe toată durata călătoriei.

Departamentul de Transport din SUA mai precizează că: „încercarea de a se sustrage de la interdicţie prin ambalarea telefonului în bagajele verificate creşte riscul unui accident catastrofal”. Oricine încalcă această lege „poate face obiectul urmăririi penale, în afară de amenzi.” 

Sursa foto: recode.net

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!