Ştiu, voi fi arătată din nou cu degetul că public articole bazate pe experienţa personală despre o companie din România şi unii vor fi de părere că „este o răzbunare personală”, dar cred că este indicat ca cei care se mută în Otopeni sau în oraşele limitrofe Bucureştiului să fie la curent cu modul în care RCS RDS (nu) îşi face treaba.
UPDATE 25 octombrie 2016: După îndelungi insistenţe şi reclamaţii la numărul de relaţii cu clienţii, ca de altfel şi la departamentul de relaţii cu presa RCS & RDS, marţi, 25 octombrie, la locaţie s-au prezentat două echipe ale companiei (4 tehnicieni), pentru instalarea serviciilor de cablu şi internet pentru care s-a depus cerere în data de 22 septemebrie 2016. Atât internetul, cât şi cablu, sunt în perfectă stare de funcţionare acum, chiar dacă s-a întârziat cu instalarea mai mult de 72 de ore.
UPDATE 19 octombrie 2016: După ce am contactat din nou agentul zonal RCS & RDS pentru a afla când se vor instala serviciile, am primit informaţia din partea acestuia că este necesar un număr de ordine (m-am simţit ca la coadă la impozite şi taxe). Pentru ce anume, nu ştim şi nici nu am aflat de unde îl putem lua, pentru că angajatul RCS & RDS nu deţinea aceste informaţii, dar era aproape sigur că avem nevoie de el. Tot agentul cu pricina ne spune că am fost contactaţi de echipa tehnică pentru instalare şi că apărem în programul celor de la RCS & RDS cu bifa că „nu s-a răspuns la telefon”, chiar dacă personal am sunat zile la rând pentru o programare. Cum nu poate fi verificat când am fost sunaţi şi nu am răspuns la telefon, acest detaliu rămâne în aer şi nu îi va da nimeni importanţă. Slavă Domnului, după zeci de apeluri din partea noastră, s-a găsit într-un final cineva care să ne sune să stabilească instalarea serviciilor RCS & RDS sâmbătă, 22 octombrie 2016, la fix o lună de zile de la semnarea actului.
Categoric, acum că se vor rezolva toate problemele, unii se vor întreba de ce am scris întreaga poveste de mai jos. Răspunsul este unul simplu: pentru ca fiecare viitor abonat RCS & RDS să ştie la ce să se aştepte când deschide un contract cu instituţia. Reacţiile nu au întârziat să apară şi ne scriu atât oameni mulţumiţi, cât şi oameni nemulţumiţi, precum Cornelia din Bistriţa, care ne spune: „Şi eu am păţit aşa ceva. Am făcut abonament pe cablu la ei, şi au venit să-l instaleze la aproape o lună de zile şi atunci a trebuit să mă duc să le fac eu reproşuri. Eu sunt din Bistriţa şi tot la fel se întâmplă.”
Experienţa cu RCS & RDS pe larg
Spuneam într-un articol precedent De ce nu o să îmi fac niciodată abonament Digi Mobil de la RCS & RDS, iar de data aceasta voi vorbi despre motivele pentru care merită să încerci să baţi palma cu oricare alt operator de servicii de internet, cablu şi telefonie mobilă, din România, în afară de RCS RDS.
Nu voi face publice toate discuţiile purtate telefonic şi prin e-mail cu reprezentanţii RCS RDS Communications, mă voi rezuma doar la a spune o scurtă poveste. Din data de 22 septembrie 2016, când a fost semnat contractul de abonare la abonamentul Fiberlink 300 cu un agent zonal RCS RDS din Otopeni, abia în data de 26 septembrie 2016 „a fost importat actul în baza de date”, desigur la cererea noastră, nicidecum la iniţiativa angajaţilor RCS RDS, primind promisiunea că vom fi contactaţi telefonic pentru programarea stabilirii intervalului în care să se prezinte echipa tehnică la locaţie.
În data de 5 octombrie, am decis să transmitem un nou e-mail şi aflăm că de fapt situaţia este aceeaşi ca în data de 26 septembrie: „Am trimis contractul către departamentele abilitate să îl opereze în baza de date şi apoi să se trimită către instalare, răspunsul primit de la departamentul tehnic a fost că reţeaua este în curs de activare, urmând ca la momentul activării să fie contactat titularul în vederea programării instalării serviciilor.” Am solicitat lămuriri cu modul în care se face această „activare de reţea”, când niciun tehnician nu se află la locaţie şi nu au avut zile la rând loc niciun fel de verificări din partea celor de la RCS RDS. Bineînţeles, nu am primit niciun răspuns şi am fost nevoiţi să aşteptăm în continuare.
În data de 15 octombrie, am zis să facem o nouă încercare de a afla care este starea lucrării şi am stat de vorbă cu agentul zonal RCS RDS din Otopeni, care ne-a transmis că „RCS a avut o lucrare mai mare în ţară”, fără să ne ofere un termen la care în locaţia noastră vor şi instalate în cele din urmă serviciile. A rămas la acea dată ca agentul să ne contacteze când vine echipa tehnică să instaleze serviciile, dar nu ne-a sunat nici astăzi.
Abia în data de 19 octombrie aflăm că „s-a făcut tot posibilul pentru urgentarea implementării infrastructurii, în acest moment infrastructura este activă, urmează să fie contactat titularul pentru a stabili data şi intervalul instalării serviciilor.” În regulă, am ajuns într-un punct în care ar trebui ca lucrurile să se aşeze pe un făgaş normal, cel puţin potrivit contractului, care spune că: „Pentru serviciile care nu necesită conectare fizică a infrastructurii, termenul de activare este de 48 de ore de la data predării echipamentului de conectare.” (punctul 4.1.1 din contract). Ei bine, au trecut deja 24 de ore de când am primit această informaţie, iar niciun reprezentant RCS RDS nu ne-a contactat pentru instalarea serviciilor în locaţie.
Am sunat din nou să vedem ce urmează să se întâmple şi dacă după 3 săptămâni de aşteptare vom putea folosi în cele din urmă serviciile de cablu şi internet de la RCS RDS, iar răspunsul a fost clasic: „vă va contacta o echipă tehnică pentru programarea instalării.” Dacă până la această oră nu au programat nimic, se pare că termenii din contract vor fi încălcaţi. Mâine este vineri, iar apoi vine weekend-ul, dar nu-i aşa, sâmbătă şi duminică nu sunt considerate zile lucrătoare.
Este drept, tot potrivit contractului: „RCS&RDS va instala, în termen de 30 zile lucrătoare sau într-un termen agreat cu Beneficiarul, una sau mai multe conexiuni la reteaua de comunicaţii electronice operată de RCS&RDS în vederea furnizării serviciilor fixe de comunicaţii”, dar este absurd să te extinzi la acest termen de instalare, găsind ca scuză faptul că „RCS a avut o lucrare mai mare în ţară”, iar locaţia la care trebuia să te deplasezi este la nici 10 km de capitală, iar în curând va face parte din Bucureşti.
Din nou, vreau să precizez că acest articol nu este redactat pentru a ridica în slăvi alte companii, pentru că fiecare are găselniţa sa, este clar acest aspect, nici ca o răzbunare personală. Voi spune doar că, ori de câte ori voi avea ocazia să NU recomand RCS RDS o voi face sau cel puţin voi avea grijă să informez apropiaţii pas cu pas ce trebuie să facă pentru a avea cablu şi internet atunci când decid să se mute la casă nouă.
*Din momentul semnării contractului până la această oră, niciun reprezentant RCS RDS nu ne-a contactat, nici telefonic, nici prin e-mail, din iniţiativă personală, şi nu ne-a ţinut la curent în niciun moment cu stadiul lucrării. Toate informaţiile pe care le-am obţinut au fost numai la solicitarea noastră.
Înţeleg că românul s-a obişnuit cu vorba: „Trăim în România!”, dar personal m-am săturat ca angajaţii diferitelor companii, fie ele private sau de stat, să îşi bage picioarele în timpul meu liber, în nervii mei şi în banii mei. Dacă am reuşit să conving cel puţin un cetăţean să mai reflecteze asupra deciziei de a alege RCS RDS, cred că a meritat aşteptarea instalării serviciilor. Despre povestea din a doua locaţia din Otopeni nici nu mai are rost să povestesc, ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns.