More

    Cel mai mic desktop de gaming și cel mai puternic laptop Acer Predator, disponibile în magazinele din România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Acer anunță disponibilitatea în România a celui mai mic desktop PC de gaming, Predator G1 (G1-710), cu o capacitate de doar 16 litri și un design compact (418 x 348 x 110mm) ceea ce îl face ușor de transportat chiar și la LAN party-uri, dar și a noului laptop Predator (G9-793) cu soluție grafică bazată pe arhitectură Pascal.

    Predator G1 asigură echilibrul optim între design și putere de procesare, întrucât șasiul de 16 litri încorporează soluții grafice NVIDIA GeForce GTX până la Titan X, a 6-a generație de procesoare Intel Core și până la 64GB de memorie DDR4. Pentru fanii VR, e suficient să își conecteze headset-ul la desktop pentru o experiență de gaming inedită.

    Predator G1 dispune de funcția Killer DoubleShot™ Pro care permite funcționarea concomitentă a conexiunii Ethernet și wireless și care preia automat cea mai rapidă conexiune la rețea (Ethernet sau wireless) pentru a direcționa traficul prioritar, în timp ce  traficul standard este direcționat pe cealaltă conexiune.

    Sistemul oferă suport pentru G-SYNC și 4K2K Ultra High Definition pentru imagini de înaltă calitate și un sunet clar și profund datorită sistemului Creative Soundblaster X-Fi MB5 cu suport audio 7.1.

    Predator G1 are o soluție de stocare HDD de până la 4TB (7200RPM) și SSD de până la 512GB, în timp ce portul USB 3.1 Type-C Gen. 2 permite extinderea stocării și rate de transfer foarte mari.

    Softul PredatorSense permite verificarea și controlul sistemului, posibilitatea de a seta taste favorite și ajustarea iluminării carcasei în mai multe culori.

    Sistemul este disponibil cu o serie de accesorii suplimentare precum tastatura mecanică sau căști.

    Acer Predator G1 este disponibil în magazine în configurații cu procesor Intel Core i7 și placă grafică NVIDIA GTX 1070, respectiv 1080, la prețuri pornind de la 7.999 de lei.

    Laptop Predator cu NVIDIA GTX1070, de la 7.499 de lei

    Acer anunță, de asemenea, a doua generație a laptopului de gaming Predator – G9-793 – care încorporează acum o placă grafică NVIDIA GeForce GTX1070, oferă suport G-SYNC și vine, în plus, cu un port Thunderbolt 3. Laptopul rulează un procesor Intel Core i7-6700HQ și este disponibil în două configurații. Modelul de 15”, cu 8GB de RAM, SSD de 256GB și memorie grafică de până la 8GB DDR5 are un preț recomandat de 7499 lei, în timp ce varianta de 17” vine cu 16GB de RAM, SSD de 512GB și memorie grafică de 8GB DDR5 la un preț de 8499 de lei.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.