More

    Lansare căşti audio Logitech® G533 Wireless Gaming Headset

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Logitech a lansat o nouă pereche de căști audio Logitech G533 Wireless Gaming Headset. Prin intermediul tehnologiei wireless cu drivere audio Pro-G în curs de patentare în SUA și sunet surround DTS Headphone:X 7.1, căștile oferă performanțe audio avansate și comoditatea garantată de tehnologia fără fir.

    De asemenea, căștile audio Logitech G533 dispun de o durată lungă de viață a bateriei și de un design purist, oferind confort maxim în timpul sesiunilor maraton de gaming.

    Performanță audio avansată

    Driverele audio Pro-G în curs de patentare în SUA sunt realizate dintr-un amestec de materiale hibride care oferă performanțe audio ce în trecut puteau fi găsite doar la modelele de căști audio high-end. Driverele oferă sunete înalte clare și sunete joase cu distorsiuni minime.

    Tehnologia DTS Headphone:X oferă sunete cât se poate de realiste și reproduce cu acuratețe semnalul audio al sistemelor 7.1 prin intermediul poziționării foarte bune a sunetelor de ambianță și altor efecte sonore în timpul unui joc. Acest detaliu este construit special de către creatorii jocurilor pentru ca gamerii să audă cât se poate de clar unde sunt sau spre ce locuri se îndreaptă adversarii. De asemenea, nivelul volumului poate fi reglat pentru oricare din cele șapte canale audio.

    Tehnologie wireless superioară

    Noua pereche de căști G533 beneficiază de o transmisie audio fără pierderi, oferind un sunet de înaltă fidelitate pe o rază de până la 15 metri cât și confort. Căștile păstrează o conexiune puternică chiar și în cele mai grele condiții de interferențe electro-magnetice (EMI – Electro-Magnetic Interference), în spații unde exustă zeci de semnale wireless. Conexiunea wireless cu o latență foarte redusă asigură că nu există un decalaj între semnalul audio și joc, cât și lipsa neconcordanței din timpul urmăririi de către utilizatori a filmelor sau streaming-urilor.

    Design de înaltă performanță

    Cu cele mai noi materiale și tehnici de fabricație, Logitech G533 Wireless Gaming Headset este un set de căști audio durabile, rezistente și ușoare pe care utilizatorii le pot purta ore întregi. Acestea dispun de niște cupe foarte ușoare pe interiorul cărora se află un material respirabil, similar echipamentelor sportive, și care poate fi dat jos foarte ușor pentru curățare.

    Smart mute și microfon

    Căștile Logitech G533 integrează cu success populara funcționalitate auto-mute a microfonului pliabil si îmbunătățește anularea zgomotului de fond și reglajul EQ pentru a oferi cel mai clar semnal audio în perioada discuțiilor care au loc în sesiune profesioniste de jocuri. Noul filtru pop de reducere a zgomotelor diminuează impactul sonor al șuieratului, sâsâitului și pocniturilor.

    Baterie durabilă

    Acumulatorii reîncărcabili ai căștilor Logitech G533 pot rezista timp de până la 15 ore fără întrerupere în urma unei singure încărcări făcând din aceste căști accesoriul perfect chiar și pentru cele mai lungi sesiuni de gaming. De asemenea, acumulatorii pot fi schimbați. Prin intermediul Logitech Gaming Software (LGS), utilizatorii pot monitoriza nivelul de încărcare al căștilor pentru a nu fi nevoiți să părăsească vreo sesiune de gaming fix când acțiunea este în desfășurare.

    Control Fine-Tune

    Căștile Logitech G533 Wireless Gaming Headset dispun de un microfon amplasat pe un braț pliabil ce anulează zgomotul de fond pentru o claritate ridicată a vocii în timpul comunicării. Pe cupa stângă a căștilor este amplasat un buton de comandă ce permite reglarea nivelului sunetului, împreună cu un buton mute pentru microfon. Pentru închiderea automată a microfonului, utilizatorii nu trebuie decât să strângă brațul pliabil pe care acesta este amplasat. Pentru o reglare fină a sunetului și a egalizatorului cât și a tonului lateral și a nivelurilor microfonului, utilizatorii pot folosi Logitech Gaming Software. De asemenea, butonul mute poate fi reprogramat prin intermediul LGS pentru alte întrebuințări precum “play/pause” sau start/stop.

    Preț și Disponibilitate

    Căștile audio Logitech G533 Wireless Gaming Headset vor apărea în magazinele de specialitate începând cu luna ianuarie 2017 la un preț recomandat de 669,99 lei.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.