Samsung a lăsat toți competitorii fară procesoare Snapdragon 835

Cristian Gănescu
- 24.01.2017, 14:34 în Smartphones
0

SHARES

Deși Samsung a anunțat că nu va lansa flagship-ul Galaxy S8 la MWC 2017, noi informații relevă faptul că gigantul vrea să se asigure că la această lansare nu vor mai fi probleme cu numărul de dispozitive pe care îl poate livra.

Potrivit unei informații publicate de Forbes, viitorul flagship LG G6 nu va dispune de procesorul Snapdragon 835, iar motivul este uluitor. Samsung a achiziționat mare parte a procesoarelor, ceea ce oferă competitorilor săi o singură opțiune: de a apela la un procesor mai modest, din seria Snapdragon 821, ori de a amâna lansarea pentru o dată ulterioară, pentru a permite Qualcomm refacerea stocului de procesoare Snapdragon 835.

Sursele citate de publicație susțin faptul că lipsa procesoarelor Snapdragon 835 de pe piață ar fi împins HTC să utilizeze procesoarele Snapdragon 821 pentru flagship-ul său U Ultra.

Samsung a fost mai rapid și a reușit să rezerve stocul de noi procesoare, ceea ce înseamnă că ceilalți producători vor fi nevoiţi să aștepte lansarea Galaxy S8 pentru a putea echipa dispozitivele cu Snapdragon 835.

Cu toate acestea, Samsung nu trebuie învinuit pentru această situație. În general, producătorii nu sunt dispuși să adopte cele mai noi procesoare imediat ce acestea sunt comercializate, preferând să aștepte o versiune mai stabilă, după ce acestea au fost „rodate” de alți producători.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!