0

SHARES

Samsung impune semnarea unui acord de confidenţialitate pentru a schimba telefoanele în garanţie

Mădălina Gănescu
- 29.03.2017, 14:46 în Smart

În această seară, la orele 18:00, Samsung va anunţat oficial smartphone-ul flagship Galaxy S8, iar Noobz va transmite LIVE TEXT şi VIDEO evenimentul unboxing.

Cu puţin timp înainte ca Samsung să anunţe lansarea Galaxy S8, un client din Singapore se pare că a avut probleme cu un Galaxy S7 Edge şi s-a creat un întreg scandal pe marginea acestui subiect. Mai exact, în urma eşecului Note 7, Samsung a luat decizia să dea în judecată orice client care semnează un acord de confidenţialitate, iar apoi se plânge că a primit un dispozitiv mobil defect.

Povestea a început, potrivit Phone Arena, în data de 23 februarie, când un bărbat din Singapore a achiziţionat un Galaxy S7 Edge, iar la numai 6 zile după acest moment, produsul s-a supraîncălzit. Clientul a solicitat Samsung un schimb al telefonului, iar reprezentanţii companiei i-au solicitat întâi semnarea unui acord de confidenţialitate, în care erau precizate următoarele aspecte:

„Prin acceptarea Dispozitivului Mobil, eşti de acord ca nici direct, nici indirect (inclusiv anonim sau prin pseodonim) să scrii, să discuţi, să difuzezi, să publici sau să republici în media (inclusiv fără limită, Facebook, Twitter sau orice altă modalitate pe internet) sau oricărei alte persoane sau entitate să îi declari, comentezi sau precizezi că ai intenţia de a discredita, deroga, critica, face de râs sau umili Samsung (inclusiv produsele Samsung, serviciile, angajaţii, agenţii şi directorii).”

Bărbatul a refuzat să semneze acest acord de confidenţialitate, iar Samsung a refuzat să îi dea un telefon la schimb. Ulterior, acesta a scris un e-mail adresat companiei, la care i s-a răspuns că vor fi făcute cercetări, dar nu a mai primit niciodată niciun răspuns oficial înapoi. La o lună de zile după, în data de 24 martie, consumatorul a scris pe pagina de Facebook Samsung Mobile Singapore, unde a primit un răspuns că acordul a fost „standard”.

Din acord reiese că schimbarea dispozitivului Galaxy S7 Edge este un „act de bunăvoinţă” din partea Samsung, chiar dacă dispozitivul era sub garanţie, lucru ce acoperă de asemenea şi cazul acestui telefon.

Este al doilea caz care implică Samsung şi Singapore, în primul fiind vorba despre un magazin al companiei care a luat foc. Nu există informaţii concrete cu privire la momentul în care Samsung a ales să forţeze clienţii să semneze un astfel de acord de confidenţialitate şi dacă acest comportament se limitează doar la Singapore.

Ţie ţi s-a impus vreodată de către Samsung să semnezi un astfel de acord de confidenţialitate? Dacă da, în ce situaţie? Care a fost decizia pe care ai luat-o şi de ce?

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!