De ce Galaxy S8 Plus şi nu Galaxy S7 Edge: După un an cu S7 Edge şi o zi cu S8 Plus

Mădălina Gănescu
- 1.04.2017, 22:42 în Smart
0

SHARES

Îmi aduc aminte ca şi când a fost ieri ziua în care am ţinut pentru prima dată în mână Galaxy S7 Edge de la Samsung. S-a creat pe loc o chimie între noi şi am ştiut că în viaţa mea nu am nevoie de un alt smartphone în afară de acesta. Da, la acel moment am analizat foarte bine opţiunile şi S7 Edge mi s-a părut cea mai viabilă şi mai potrivită pentru stilul meu de viaţă. Dar, se pare că anul acesta am retrăit acelaşi sentiment cu Galaxy S8 Plus.

Spunea cineva la un moment dat că smartphone-ul este o extensie a fiecăruia dintre noi, iar cu fiecare zi ce trece conştientizez tot mai mult că aşa este. Unii sunt de părere că nu este necesar să dai o gălăgie de bani pe un smartphone, pentru că de fapt 50% reprezintă telefonul, iar 50% publicitatea, în vreme ce alţii se ghidează după un singur principiu: „Am nevoie de el?”, „Da!”, „Atunci îl cumpăr!”, fără să se mai gândească la suma de bani pe care trebuie să o investească sau la cât ar putea să însemne mentenanţa produsului.

Cât de sigur este Samsung Galaxy S8 Plus: Poţi sau nu să deblochezi S8 Plus cu o poză?

Cu smartphone-ul este la fel cum e cu o maşină. Vrei să-l deţii pe cel mai scump, trebuie să plăteşti pentru asta. Vrei să nu ai ce are fiecare om de pe stradă, trebuie să conştientizezi că ai un preţ de plătit. Mai mult decât atât, dacă ai pretenţia să cumperi un Bentley la preţ de BMW, aşteaptă-te ca sub caroserie să nu ai parte de cele mai noi tehnologii sau poate chiar să primeşti acasă o maşină defectă.

Inovaţia costă! Exclusivitatea costă! Luxul costă! Dar, în acelaşi timp, un produs de calitate, creat din cele mai bune materiale şi componente de pe piaţă, cel mai probabil niciodată nu te va lăsa la greu. Vorbeam în urmă cu un an de zile pe Noobz despre costul de reparaţie a ansamblului sticlă/display al Galaxy S7 Edge de la Samsung. Menţionam la acea vreme că nu este deloc ieftin să schimbi aceste componente şi că neatenţia te poate costa aproximativ jumătate din preţul de achiziţie al produsului. Dar, acest lucru nu m-a determinat niciun moment să spun: „Nu, dacă e atât de scump să îl întreţin, mai bine îmi cumpăr ceva mai ieftin!”. Din contra, m-am asigurat că am făcut tot ce îmi stă în putinţă să îl protejez şi am investit şi în accesorii.

Este foarte important, încă dinainte să achiziţionezi un smartphone, să analizezi foarte bine care sunt celelalte opţiuni pe care ai putea să le iei în calcul, ca de altfel şi să te informezi cu privire la costurile de reparare ale dispozitivelor. Spre exemplu, întotdeauna un display flat va costa mai puţin decât unul edge, iar cu cât vei avea mai multe tehnologii implementate în smartphone, cu atât va creşte preţul de reparaţie a produsului pentru defectele ce nu sunt acoperite de garanţia producătorului.

Cumpără acum noul Samsung Galaxy S8 de la Orange

În plus, foarte important este să cumpăraţi dispozitivul mobil de la partenerii oficiali ai producătorilor. În cazul Samsung Galaxy S8 Plus, pe care îl testez vreme de 18 zile prin campania Orange Smartphone Tester (#OST11) organizată de Orange, trebuie să ştiţi că există 10 parteneri oficiali Samsung România de la care puteţi achiziţiona produsul, inclusiv Orange, în rest, trebuie să fiţi foarte atenţi la ceilalţi retaileri online care spun că vând smartphone-ul la preţuri mult mai mici. Printre problemele pe care le puteţi întâmpina alegând furnizorul nepotrivit se numără inclusiv neaplicarea garanţiei producătorului, problemă întâlnită destul de des de deţinătorii de smartphone-uri.

De ce Galaxy S8 Plus şi nu Galaxy S7 Edge de data aceasta

Samsung Galaxy S7 Edge este un smartphone foarte bun în continuare, care vreme de un an de zile nu mi-a îngheţat niciodată, mi-a oferit o experienţă de utilizare impecabilă şi a primit actualizările software la timp. De regulă, sunt un utilizator de smartphone fidel şi prefer să păstrez un telefon până în momentul în care cedează sau îmi face frecvent probleme şi se cere schimbat. Dar, după doar o zi de utilizare a Galaxy S8 Plus, am constatat că sunt o serie de funcţionalităţi ale acestui telefon de care am nevoie în activitatea mea profesională, dar şi pentru divertisment.

Recunosc, sunt cucerită de micile „artificii” ale camerei frontale, iar tehnologia de scanare facială m-a câştigat din primul moment. Dar ceea ce mi se pare o adevărată nebunie (în sensul bun) este display-ul. Există cu adevărat persoane care nu văd rostul smartphone-urilor cu display mare, pentru că sunt „greu de utilizat”, iar „întotdeauna un telefon cu diagonala de 5 inchi, maximum 5.5 inchi, este mult mai uşor de băgat în buzunar”, dar din punctul meu de vedere nimic nu se compară cu un display generos care redă imaginile la o calitate excepţională şi care îţi oferă o experienţă de vizionare captivantă.

În plus, am mai testat câteva phablet-uri de 6 inchi sau mai mult, dar niciunul nu a fost atât de comod de utilizat cum este Galaxy S8 Plus, care pe lângă faţa şi spatele fine din sticlă, vine cu o margine rotunjită care se îmbină perfect cu celelalte două componente. Desigur, la acest capitol avem parte de aceeaşi calitate şi la Galaxy S7 Edge, iar de fapt tot ce ar mai putea conta în afară de display se află la interior.

Motivele pentru care spun „da” pentru Galaxy s8 Plus şi „pa” pentru Galaxy S7 Edge sunt legate şi de cele trei soluţii de securitate: scanarea irisului, scanarea amprentei şi scanarea facială. Unii spun că poţi păcăli scanarea facială şi cea a irisului cu o fotografie la rezoluţie foarte bună. Încă nu am făcut acest test, dar vă ţin la curent în review-urile despre Samsung Galaxy S8 Plus ce vor fi publicate pe Noobz în perioadă următoare, dacă este sau nu adevărat acest mit.

Întotdeauna vei simţi lipsa memoriei interne dacă eşti un utilizator care iubeşte să realizeze cât mai multe fotografii şi videoclipuri. Modelul de bază S7 Edge vine cu 4 GB de RAM şi 32 GB mediu de stocare, în vreme ce S8 Plus are 4 GB de RAM şi 64 GB mediu de stocare. Iar un alt factor care îţi face smartphone-ul să meargă „brici” este procesorul. Dacă vrei să rulezi anumite jocuri pe smartphone, „să te dai” cu realitatea virtuală în anumite aplicaţii sau pur şi simplu să realizezi mai multe task-uri în acelaşi timp de pe telefon, Qualcomm Snapdragon 835 sau Exynos 9 nu te lasă niciodată la greu.

Nu am testat încă asistentul virtual Bixby, dar voi face acest lucru cu siguranţă în perioada următoare şi vă voi oferi mai multe detalii. Categoric, sunt foarte curioasă cum va reuşi asistentul de inteligenţă artificială să îmi facă experienţa de utilizare a smartphone-ului mai bună şi mai ales dacă într-adevăr am nevoie de el sau este doar un moft.

Vreau să spun că mă bucur enorm că Samsung a decis să scoată butonul fizic de home, pentru că era o componentă care personal mai mult mă încurca decât să mă ajute. În plus, senzorul de amprentă de pe spatele Galaxy S8 Plus se pare că răspunde mult mai bine la comenzi decât cel pe care îl am pe S7 Edge.

În ceea ce priveşte discuţiile legate senzorul de amprentă, dacă este potrivit sau nu locul ales de producător, pot spune doar atât: Mai bine pe spate lângă cameră, decât pe faţă în partea de jos. Că deranjează puţin faptul că în loc să pui degetul pe senzor, mai atingi camera foto de pe spate din când în când, e de discutat. Totul ţine de obişnuinţă în cele din urmă şi la un moment dat te vei mira de ce nu au toate smartphone-urile senzorul de amprentă în dreapta camerei principale.

Samsung Galaxy S8 Plus câştigă detaşat şi la nivel de accesorii, fie că vorbim de încărcătorul ce vine cu mufă USB Type-C, fie că ne referim la căştile AKG by Harman sau la DeX station care transformă telefonul într-un desktop. Şi noul Gear VR este important, dar cel puţin pe acesta îl poţi folosi cu orice smartphone Samsung de la S6 încoace.

Acestea sunt concluziile mele la un an de utilizare a smartphone-ului Samsung Galaxy S7 Edge şi la o zi de testare a Galaxy S8 Plus. Dacă vă întrebaţi cum stăm la capitolul baterie, dacă există riscul să explodeze ceva sau nu, aflaţi că Samsung a lăsat ceva mai mult spaţiu pentru baterie în telefon şi are câteva filtre prin care trece această componentă înainte ca telefonul să plece din fabrică spre consumator.

Totuşi, în ceea ce priveşte capacitatea bateriei, se pare că producătorul sud-coreean a decis să lase o baterie mai mică pe S8 Plus, decât pe S7 Edge, 3500 mAh în loc de 3600 mAh. Dacă se vede sau nu diferenţa, asta vom putea spune după o perioadă mai lungă de utilizare. Momentan, la o zi de test, pot spune că bateria S8 Plus se ţine bine, este doar la 78% după 12 ore de utilizare moderată (conectat în permanenţă la wireless, fotografii, navigat pe internet). În ceea ce priveşte bateria S7 Edge la un an de utilizare, aceasta a ajuns să se descarce la aproximativ 12 ore de utilizare intensă (navigare pe internet, fotografii, vorbit la telefon).

Sunt curioasă care sunt părerile voastre cu privire la noul smartphone flagship Samsung Galaxy S8 Plus, dacă vă tentează să îl cumpăraţi şi dacă există cititori printre voi care deţin Galaxy S7 Edge şi au în plan să facă un upgrade. Scrieţi-mi în secţiunea de comentarii de mai jos, pe Facebook Noobz sau pe e-mail la redactie@noobz.ro şi haideţi să dezbatem împreună avantajele şi dezavantajele noului telefon de la Samsung.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!