More

    Facebook testează un nou mod de a combate știrile false

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Facebook testează încă o unealtă care are ca scop prevenirea răspândirii știrilor false.

    Rețeaua de socializare a adoptat o nouă strategie în vederea combaterii știrilor false, printr-o actualizare la nivel de administrare a paginilor Facebook. Mai exact, administratorii paginilor nu vor mai putea  să editeze poza reprezentativă, titlul sau descrierea în modul de previzualizare a linkurilor distribuite.

    Aceste posibilități permit antreprenorilor, publicațiilor și jurnaliștilor să genereze un tip de conținut mai atragător pentru publicul lor țintă. Cu toate acestea, funcționalitatea a fost transformată de anumite persoane într-un mod de a genera trafic prin păcălirea cititorului, acțiune cunoscută drept „clickbait”.

    Dacă această actualizare va fi lansată, paginile Facebook nu vor mai putea crea postări diferite față de ceea ce se regăsește pe pagina pe care o distribuie. Totul va fi „la vedere”.

    Este o nouă încercare pe care Facebook o face, după ce procesul de raportare și marcare a știrilor false a eșuat lamentabil, iar acest lucru s-a produs tocmai ca urmare a componentei umane. Foarte mulți utilizatori au fost de părere că articolele puse sub semnul întrebării erau adevărate, simțind nevoia de a le distribui pentru a învinge demersul publicațiilor mari de a reduce la tăcere adevăruri neauzite.

    Noua actualizare este benefică tocmai pentru că elimină modul prin care cineva ar putea manipula atenția utilizatorului. Rămâne de văzut ce impact va avea atât asupra utilizatorilor, cât și a publicațiilor.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.