0

SHARES

Tenda Dual-Band Gigabit AC18 este disponibil în România la preţuri de la 549.99 lei

NoobZ
- 26.06.2017, 16:56 în Smart Home

Tenda, unul dintre cei mai importanți producători de echipamente pentru rețea, anunță disponibilitatea routerului wireless Dual-Band Gigabit AC18 în magazinele partenerilor din România.

Sub aspectul exterior futurist, AC18 integrează toate specificațiile standardului 11AC, cum ar fi și cel mai nou protocol wifi 802.11ac, este echipat cu tehnologie avansată precum Beamforming+ și este compatibil cu standardul 11a/b/g/n. Astfel, seria 11AC aduce îmbunătățiri semnificative ratei de transmisie și calității semnalului.

Cu cea mai nouă platformă dual-band Gigabit, procesor dual-core ARM Cortex-A9 și 256MB DDR3, Tenda AC18 asigură o rată de transfer wireless de până la 1300Mbps în frecvența de 5GHz și 600Mbps în frecvența de 2.4GHz, cu Turbo-QAM, oferind flexibilitatea a două rețele dedicate și performanțe wireless excelente.

Toate cele menționate anterior îl duc pe AC18 în vârful piramidei tehnologice în materie de routere și lasă utilizatorul să se bucure de o experiență de streaming și gaming fabuloasă.

Prin intermediul celor trei antene externe dual-band și a amplificatoarelor interne, AC18 distribuie stabil și uniform semnal wi-fi la viteze ridicate, pe o suprafață de 500 m2 și la o putere de șase ori mai mare decât un router tradițional, AC18 fiind astfel un router ideal pentru case mari, spații de birouri sau întreprinderi de mari dimensiuni.

Tehnologia Beamforming+ ajută semnalul să ajungă în locuri îndepărtate, greu accesibile pentru alte dispozitive, forțând semnalul spre direcția celui mai greu accesibil dispozitiv conectat.

Tenda AC18 este un dispozitiv ideal și pentru cei care doresc crearea unei rețele rapide și stabile prin cablu. Echipat cu un port WAN Gigabit și patru porturi LAN Gigabit, routerul asigură conexiuni prin cablu cu viteze de până la 10 ori mai rapide decât conexiunile realizate în standardul Fast Ethernet.

Pentru a facilita partajarea de imprimante, documente și fișiere media în întreaga rețea locală sau chiar și la distanță folosind funcția server FTP inclusă, Tenda AC18 este echipat cu un port USB 3.0.

Cu ajutorul funcției Smart Wi-Fi, utilizatorul poate seta un anumit interval orar în care accesul la rețea este disponibil sau nu, iar opțiunea Eco-Friendly permite routerului să intre într-o stare de hibernare atunci când nu este folosit, economisind astfel energie electrică.

AC18 este programat astfel încât utilizatorul să se bucure de o instalare extrem de ușoară, astfel că după conectarea cablurilor la dispozitiv, tot ce rămâne de făcut este deschiderea browser-ului preferat și introducerea datelor de autentificare oferite de furnizorul de servicii.

Caracteristici pe scurt:

» Până la 1900Mbps, rețea N 802.11ac (1300Mbps pe 5GHz) +802.11 (600Mbps pe 2.4GHz). Tehnologia Broadcom Turbo-QAM crește viteza pe rețea N la 600Mbps pentru o viteză mărită cu 33%
» Cinci porturi Gigabit 10/100/1000 (1 port WAN Gigabit și 4 porturi LAN Gigabit)
» Tehnologie Beamforming+
» Procesor dual-core ultra rapid pentru performanță maximă wi-fi și transmitere de date via USB
» Amplificatoare de semnal și antene foarte puternice, pentru semnal pe suprafețe mari

Routerul performant Tenda AC18 este disponibil în oferta magazinelor de specialitate la prețuri începând de la 549.99 lei.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!