Lansarea iPhone 8 de la Apple se apropie cu paşi repezi, iar designerii şi inginerii gigantului din Cupertino se pare că lucrează „din greu” să rezolve problemele software ale dispozitivului mobil, care ar putea duce la întârzieri ale producţiei, informează Fast Company citat de Mac Rumors.
Se pare că, se simte „panică” în aer pentru că e posibil ca problemele pe care le prezintă iPhone 8 să nu poată fi rezolvate la timp pentru lansare, ceea ce înseamnă că terminalul ar putea fi prezentat oficial fără aceste funcţii încorporate.
O primă funcţie care ar putea să întârzie este încărcarea wireless. Apple se pare că plănuieşte să implementeze încărcarea wireless inductivă în iPhone 8, dar zvonurile sugerează că aceasta va fi posibilă doar prin achiziţionarea unui încărcător de sine stătător achiziţionat separat.
Iar, aşa cum a precizat zilele trecute bloggerul John Gruber, Apple ar putea să nu lanseze accesoriul pentru încărcare wireless inductivă decât spre finalul acestui an, o dată cum un update iOS 11.1. În timp ce Gruber nu ofer explicaţii, Fast Company spune că nu componentele ar fi problema, ci o serie de probleme software. Dacă software-ul nu este pregătit, încărcarea wireless ar putea să nu fie disponibilă atunci când telefonul va fi prezentat pentru prima dată publicului larg.
Apple a mai precizat că întâmpină neplăceri cu senzorul 3D pe care doreşte să îl introducă în camera frontală şi care ar trebui să activeze sistemul de scanare facială ce va înlocui Touch ID.
iPhone 8 de la Apple ar trebui să fie lansat în prima parte a lunii septembrie 2017, dar rămâne de văzut dacă produsul va fi gata la timp sau va fi întârziat din cauza problemelor de producţie.