More

    Medlife realizează prima operație pe creier transmisă LIVE 360 VR din România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Marți, 28 noiembrie 2017, a fost o zi cu însemnătate pentru mine și cred că pentru mulți alții dintre noi. Am asistat alături și deopotrivă datorită Medlife la prima operație LIVE 360 VR din România și a doua astfel de transmisiune din Europa. Inițial, am fost sceptică în ceea ce privește expunerea mea la o intervenție chirurgicală pe creier, dat fiind că am fobie de ace, de sânge și mi se taie picioarele ori de câte ori aflu că cineva a suferit orice tip de accident care l-a trimis în spital.

    Iar pentru că am adus vorba de spital, am petrecut multe zile din viață în astfel de instituții de stat. Din fericire, în mare parte nu pentru că am avut eu probleme, ci din păcate pentru că cei dragi mie au avut nevoie să le ridic moralul. Iar pentru că nu am magia în încheietura mâinii, așa cum o are un medic chirurg, am preferat măcar să fiu acolo să discutăm despre viitor, despre acel viitor pentru care specialiștii în medicină trag ore în șir, de la deschiderea țesutului, până la închiderea plăgii unde s-a făcut intervenția.

    Spitalele de stat vor mai avea cu siguranță mult până când să asigure astfel de intervenții, dar să nu ne pierdem speranța. Minunat este faptul că, până și în blocul operator nemodernizat găsim specialiști, ceea ce înseamnă că mai avem o șansă.

    Am folosit dispozitivele de realitate virtuală până acum pentru a mă juca și pentru a utiliza diferite aplicații de divertisment, dar niciodată nu am gândit necesitatea acestora pentru dezvoltarea specialiștilor din medicină. Iar asta nu pentru că nu ar fi firesc, ci mai degrabă pentru că m-am obișnuit ca spitalele în care am intrat până acum să fie cu mucegai pe la colțurile holurilor și cu paturi cu saltele mâncate de molii, băi ruginite și gândaci în dulapuri.

    Transmisiunile de tipul celei de astăzi, live 360 VR, nu erau posibile în urmă cu 15 ani, când specialiștii din medicină, care ne vindecă astăzi, erau pe băncile școlii și se pregăteau pentru orele de intervenții care ne vor salva viețile, iar pentru asta trebuie să recunoaștem că suntem norocoși, așa cum a afirmat și Vlad Mixich.

    Este copleșitor să vezi cum tehnologia ajută la creșterea ratei de viață și de succes a intervențiilor chirurgicale. De unde în urmă cu câțiva ani se făceau operații tradiționale pe creier sau altfel spus ”operații pe bâjbâite”, acum totul se face microscopic, cu precizie și riscuri cu mult reduse.

    Pentru cine nu a apucat să vadă până acum transmisiunea live 360 VR din blocul operator Medlife, o să las aici link-urile către YouTube și Facebook. Categoric, specialiștii care moderează transmisiunea au multe lucruri inteligente pe care veți dori să le aflați, iar mai mult decât atât, aceștia explică fiecare stadiu al operației. Operația aceasta pe creier a fost realizată pe un pacient viu, care și-a dat acordul împreună cu familia sa să fie transmisă în timp real intervenția. În plus, mai știm că a fost o intervenție de intensitate medie, pe care echipa de medici a mai făcut-o până acum.

    Intervenția la care veți lua parte este o rezecție tumorală cerebrală malignă cu localizare multiplă și este realizată de o echipă medicală pluridisciplinară, coordonată de dr. Dan Șuiaga, medic specialist neurochirurgie, Life Memorial Hospital. Din echipă mai face parte dr. Raisa Croitoru, medic rezident neurochirurg și dr. Ovidiu Lazăr, medic primar ATI.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.