1More Triple Driver sunt căștile in-ear cu cel mai frumos package design pe care le-am testat până acum la NoobZ. Și spun acest lucru după ce ne-au trecut prin mână zeci de modele de căști, de la branduri precum Samsung, Skullcandy, Sony, Harman, Beats by Dre, XPG, iar lista nu se oprește aici. Iar partea și mai interesantă este că, 1More îți oferă mai mult sunet pentru mai puțini bani.
1More, pentru cei care nu știau deja, este o companie producătore de căști audio premium cu sediul central în San Diego, California. Misiunea brandului este să livreze căști de cea mai bună calitate la prețuri foarte accesibile, într-o industrie în care creșterea prețurilor și sacrificarea designului reprezintă o regulă.
Am testat căștile 1More Triple Driver prin intermediul Mobile Direct. Auzisem anterior despre brandul american, dar nu am avut ocazia să și încerc pentru o perioadă produse, pentru a vedea că nu este neapărat nevoie să sacrifici designul pentru a oferi o experiență audio desăvârșită, iar asta într-un buget semnificativ redus.
Idei de cadou: 1More cucerește prin design
Când știu că am un sărbătorit în familie sau în cercul de prieteni, de regulă mă orientez spre a-i cumpăra un cadou pe care știu că ar putea să îl folosească zi de zi, nu doar în primele 3 – 5 zile, după care să îl uite într-un colț prăfuit de bibliotecă. Căștile audio sunt adesea o opțiune la îndemână, pe lângă rucsaci sau baterii externe. Pentru bărbați, de cele mai multe ori este simplu să aleg modelul, uneori optând chiar pentru căști on-ear, dacă aceștia sunt împătimiți ai gaming-ului. Lucrurile se complică un pic, în schimb, când trebuie să aleg o pereche de căști pentru fete.
Desigur, nu spun că 1More Triple Driver sunt căștile audio in-ear concepute special sau doar pentru doamne și domnișoare, pentru că, așa cum se poate observa din imagini, designul, colorile și materialele din care sunt produse acestea, se potrivesc fără doar și poate oricărui bărbat sau băiat. Dar, în final, știm cu toții că inima unei femei poate fi mai ușor cucerită cu un produs care ”îi ia ochii”.
Trebuie să recunoaștem că, de cele mai multe ori când suntem întrebate ce părere avem despre un produs, începem prin a spune că e sau nu frumos, că ne place sau nu când îl atingem, că este sau nu confortabil, ca abia spre final să îi vedem cu adevărat utilitatea și performanțele tehnice.
Revenind la căștile 1More Triple Driver și la testarea acestora, o să încep prin a spune că accesoriul este creat din materiale premium, de la mufa din metal, până la cablul rezistent îmbrăcat în material și terminând cu speakerul și auriculare. Căștile sunt compatibile atât cu Android, cât și cu iOS, dacă vă întrebați acest aspect. Deși butoanele de pe controller sunt create toate din același material și au aceleași finisaje, nu este foarte complicat să le diferențiezi.
Partea mai lungă a cablului este împletită, în vreme ce cablurile ce duc la auriculare sunt îmbrăcate într-un cauciuc striat, care oferă o atingere premium și nu se încurcă ușor. Faptul că în cutia produsului, care arată senzațional, găsim un adaptor pentru avion, o clamă din metal și o carcasă din piele cu închidere magnetică, pur și simplu m-a cucerit, ca să nu mai spun că, este mare lucru atunci când producătorul pune accent pe detaliul numit confort.
De câte ori nu ți s-a întâmplat să asculți muzică ore în șir în timp ce muncești la birou și să nu îți dai seama că te dor pur și simplu urechile de la auriculare? Ei bine, 1More oferă utilizatorilor îmbrăcăminte pentru căștile in-ear pentru fiecare tip și dimensiune de ureche în parte. Aceste detalii sunt extrem de utile și sănătoase pentru acele momente în care trebuie să împarți căștile cu partenerul de business sau chiar cu un membru al familiei. Urechea este un organ sensibil, care atunci când nu este îngrijit și protejat corespunzător poate crea dezechilibre majore în viețile noastre.
Din punct de vedere audio, căștile 1More Triple Driver oferă o bună separare a instrumentelor și o lovitură de bas chiar acolo unde este necesar. Nu vă așteptați acum la un sunet extrem de puternic, care să vă dea dureri de cap. Pentru astfel de experiențe până și medicii recomandă întotdeauna căștile on-ear, asta dacă nu vreți să vă treziți cu timpanul fisurat sau cu alte dezechilibre ale urechii interne.
Per ansamblu, sunetul oferit de aceste căști este foarte bun, potrivit atât pentru indoor, cât și pentru outdoor. Dacă obișnuiți să mergeți cu metroul, nu trebuie să vă faceți griji că o să auziți altceva înafară de muzică. Desigur, o să vă dați seama dacă cineva vă vorbește, dar cel puțin nu o să vă strice feng-shui-ul.
Gânduri și recomandări de final
Căștile 1More sunt ideale pentru utilizatorii care doresc să aibă parte de o experiență audio de calitate superioară, fără să fie nevoiți să scoată toți banii din portofel. Tehnologia Triple Driver nu este chiar cea mai ieftină, iar faptul că poți beneficia de ea cu un produs la un preț de doar 381,51 lei, este destul de convenabil.
Fie că alegeți să le achiziționați pentru uz personal sau pentru a le faceți cadou, trebuie să mai țineți cont că 1More Triple Driver sunt o pereche de căști in-ear care oferă beneficii la care de regulă puteți ajunge doar dacă sunteți dispuși să scoateți din buzunar sume de bani duble, dacă nu chiar triple.