More

    Review: Logitech Circle 2 asigură siguranță și confort pentru tine și familia ta

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Știu, titlul sună ca în reclamele pentru asigurări de viață, dar nu exagerez când spun că o cameră de supraveghere Logitech Circle 2 este acea asigurare de care ai nevoie atunci când petreci mai mult timp pe drumuri decât acasă, nu ai încredere desăvârșită în doamna care se ocupă de curățenia periodică în casă sau mai important, copilul plânge când vede bona și nu înțelegi care ar putea fi cauza.

    Folosim camere de supraveghere pentru acasă de mai bine de un an și jumătate, iar asta pentru că locuim într-o zonă din Otopeni în care pe la toate colțurile se aduce vorba despre hoți care fură de pe casa scării, ca de altfel și despre spargeri de locuințe. Până acum, nu am avut de-a face cu astfel de experiențe nedorite, dar de ce să riscăm de acum înainte?

    Când ne-am mutat la casă nouă, primul lucru pe care l-am sesizat pe scara blocului erau etichetele lipite pe ușile vecinilor prin care erai notificat că o firmă de securitate se ocupă de siguranța și confortul respectivei familii. La un moment dat, ne-a trecut prin minte să luăm în calcul contractarea unei firme de securitate, dar ce poate fi mai sigur decât să ai tu control absolut asupra a ceea ce se întâmplă în locuința ta?

    Astfel, decizia finală a fost să testăm cât mai multe camere de supraveghere, pentru ca în final să luăm decizia cea mai bună de achiziționare și utilizare pe termen lung a unui produs din această categorie. Am testat inițial și încă mai folosim camera Siebo Smart Cam de la Allview, am testat de altfel și modele de camere de supraveghere de la TP-Link și Arlo, dar până la Logitech Circle 2 nu am experiementat o cameră de supraveghere completă.

    Și spun completă, pentru că Circle 2 face ca securitatea să fie simplă. Îți poți supraveghea casa de oriunde, dat fiind că Circle 2 se conectează la rețeaua wireless a casei tale și transmite video live prin aplicația Logi Circle direct pe dispozitivul tău mobil. După o instalare rapidă, aplicația îți permite să înregistrezi și să descarci cantități nelimitate de conținut video, fără să depui prea mult efort.

    Fie că ești la muncă, în călătorii în jurul lumii sau în vizită la vecini, vei primi notificări direct pe smartphone ori de câte ori se întâmplă ceva neașteptat în casa ta. Imaginile video sunt înregistrate la calitate HD 1080p, iar partea și mai interesantă este că ai posibilitatea să înregistrezi și să revezi anumite moment din zi.

    Spre exemplu, dacă ești la birou și bona are grijă de cel mic, iar la un moment dat ai sesizat un moment de brutalitate sau neatenție din partea ei și vrei să o sancționezi, o astfel de dovadă este tot ce ai nevoie. Desigur, din punct de vedere legal, trebuie să știm că nu ne este permis să filmăm pe nimeni fără acordul persoanelor în prealabil. Așa că nu ar fi o idee rea dacă i-ați spune bonei că este supravegheată video pe toată durata șederii în casa voastră.

    Cu ajutorul funcției Night Vision, poți urmări tot ce se întâmplă în casa ta atât pe timp de zi, cât și noaptea, la calitate HD. Alertele prin aplicație ajung la tine instant, iar foarte practic este că le poți personaliza în funcție de mișcare. Am făcut un mic test pentru această funcție și am lăsat cățelul vreme de mai puțin de o oră singur în casă, cât timp am mers la cumpărături. Pentru că el se agită destul de mult când nu are companie, am primit zeci de alerte pe telefon că au loc mișcări suspecte în locuință, semn că atât camera, cât și aplicația și-au făcut treaba cu brio.

    Spre deosebire de alte camere de supraveghere pe care le-am testat de-a lungul timpului la Noobz, Logitech Circle 2 este aparte și prin brief-ul time-lapse pentru o zi, care comprimă în 30 de secunde cele mai importante momente de peste zi. Astfel, dacă nu ai timp peste zi să intri să urmărești ce se întâmplă acasă, în filmarea pe repede înainte de 30 de secunde, depistezi simplu și rapid momentele suspecte.

    Cu ajutorul speakerului și microfonului încorporate, ai posibilitatea să vorbești cu animalul de companie de la distanță sau poți comunica un mesaj persoanei iubite, care uită mereu să comute telefonul de pe silențios și nu aude când o suni.

    Circle 2 de la Logitech primește suport pentru acces gratuit la 24 de ore de înregistrări video, salvate în siguranță în cloud. Pentru cei care doresc planuri extinse de stocare a imaginilor, Logitech pune la dispoziție mai multe opțiuni pe care le puteți alege contra-cost din aplicație.

    În mai bine de o lună de zile de testare, Logitech Circle 2 a oferit o experiență fără probleme, comparativ cu Siebo Smart Cam de la Allview sau TP-Link HD Pan-Tilt, care au necesitat update-uri de aplicație încă din primele săptămâni de utilizare și tot mai dau erori pe parcursul folosirii. În cazul primei camere, cel puțin la 2 luni de zile trebuie să se întâmple ceva cu privire la înregistrarea în aplicație, în timp ce în cazul celei de-a 2-a s-a pierdut cam des conexiunea la wireless.

    Este important să mai știți despre Logitech Circle 2 că este rezistentă la apă și poate fi amplasată destul de ușor oriunde doriți, în casă sau afară și este compatibilă cu alte dispozitive smart home, cum ar fi Amazon Alexa. Dacă mai aveți disponibilă o sumă de 140 lei pentru un suport de prins camera Circle 2 pe fereastră, ați putea folosi dispozitivul pentru situația în care vreți să filmați ce se întâmplă afară, dar să nu existe riscul să poată fura cineva camera. Varianta pe care o testăm noi este pe fir, dar pentru 20 de euro în plus puteți să vă achiziționați și opțiunea wireless, în funcție de preferințe.

    Pentru cei dornici să dețină o cameră de supraveghere Logitech Circle 2, cei de la Cel.ro o au listată pe site la prețul de 1000 lei. În period următoare cel mai probabil o veți găsi și la eMAG, dar pentru moment stocul este epuizat.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.