SHARES

Dacă ești client Banca Raiffeisen, ai fost informat despre furtul de 860.000 €?

Mădălina Gănescu
- 10 mart. 2018 în Evoluţie

Citeam în urmă cu puțin timp articolul lui Zoso cu privire la faptul că ”Banca Raiffeisen a fost spartă și 860.000 € furați” și mă gândeam cât de simplu pot hackerii să te lase fără tot ce ai agonisit o viață, dar mai ales cât de puțin respect are o instituție bancară față de clienții săi.

Dacă până acum cineva mi-a spart contul la vreo bancă, s-a folosit de datele mele sau a luat în mod fraudulos o sumă de bani din contul meu, personal nu am fost informată cu nimic. Din păcate, vrem, nu vrem să acceptăm, hackerii au posibilitatea să spargă baze de date și prin câteva click-uri și coduri, să te lase sărac pe viață, fie că vorbim de documente, fotografii, schițe sau mai rău, bani.

Furt de la distanță din Banca Raiffeisen

Atacatorii cibernetici au furat suma de 860.000 euro din 32 de ATM-uri ale Băncii Raiffeisen România, folosindu-se doar de un documente RTF infectat pe care un angajat al băncii l-a deschis, scrie Security Affairs. Organizația infracțională condusă de Dmitriy Kvasov a operat în România în anul 2016. De atunci până acum, ați auzit ceva cu privire la această situație? Noi nu.

”Într-o noapte, Banca Raiffeisen a pierdut controlul ATM-urilor din România. Deși pare imposibil, controlul ATM-urilor în țară a fost preluat de un grup infracțional de hackeri ruși. Acesta este unul dintre cele mai mari jafuri de bani din istoria României, iar autoritățile nu au suflat o vorbă”, scrie bzi.ro.

DIICOT a investigat cazul și a reușit să aresteze liderul organizației infracționale. Hackerii ruși au pornit un atac de tip spear-phishing împotriva Raiffeisen România în perioada 9 august – 4 septembrie 2016, când au trimis un mesaj prin email, care conținea un document RTF, necesar să introduce vulnerabilitatea în sistem.

Bancomatele Banca Raiffeisen din care au furat hoții

Hoții au furat bani din bancomatele Raiffeisen din Iași, București, Timișoara, Ploiești, Oraștie, Suceava, Constanța și Crevedia. Banca Raiffeisen a confirmat atacul din august – septembrie 2016 în România, dar susține că hackerii nu au accesat și conturile clienților când au pătruns în sistem.

Ar fi interesant și de bun augur să primim o poziție oficială detaliată din partea Băncii Raiffeisen cu privire la situația sistemului de securitate al băncii, mai ales prin prisma faptului că până la acest moment  instituția nu a comentat nimic cu privire la pericolul la care au fost supuși consumatorii.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!