SHARES

Ghid în 8 pași pentru alegerea unei imprimante silențioasă, rapidă și fiabilă

Mădălina Gănescu
- acum 3 luni în Periferice

Hârtia blocată în imprimantă, tonerul de calitate slabă, care nu oferă un print de calitate sau viteza de printare foarte mare sunt scenarii de care nimeni nu vrea să aibă parte, atât acasă, cât și la birou. Cel mai probabil, fiecare dintre noi am experimentat la un moment dat achiziționarea unei imprimante nepotrivite nevoilor noastre sau utilizarea unei imprimante greu de manevrat.

Poți să ajungi să printezi mai mult, într-un timp mai scurt și la un preț mai mic, atunci când alegi să achiziționezi o imprimantă de calitate. Iar dacă optezi pentru un model laser mono silențios, cu viteză de printare rapidă și fiabilă la un preț mic, atunci ești și mai câștigat (optimizezi bugetul pentru consumabile pe termen lung).

Când achiziționezi o imprimantă nouă, problema mare nu ține de costurile inițiale. Alte provocări apar atunci când trebuie să investești considerabil în cerneală sau toner, pentru că nu ai fost atent la capacitatea de printare la o singură încărcare sau ai optat pentru o imprimantă care utilizează consumabile care se usucă atunci când nu este consumat periodic.

8 pași de care să ții cont când ai în plan să cumperi o imprimantă nouă

Inkjet sau laser – Nu este o diferență majoră la nivel de preț în cazul celor 2 tipuri de imprimante, așa că gândește-te la ce tip de cerneală vrei să folosești de fapt. Tonerele și cartușele de cerneală se simt la buget, așa că alege ceea ce se potrivește mai bine stilului tău de utilizare. Spre exemplu, Brother a lansat în februarie gama de imprimante laser mono TonerBenefit, sub sloganul ”Alege originalul, merită!” și promite o imprimantă de calitate înaltă la un preț mic și 3 ani garanție prin înregistrare gratuită.

Cu un singur Toner TN-B023, care costă doar 99 lei, poți imprima 2000 de pagini, cu viteze de până la 34 de pagini pe minut și prima pagină în doar 8,5 secunde din modul pregătit. Imprimantele cu toner de la Brother au o tavă de 250 de coli, sunt silențioase, rezistente și ideale pentru utilizare atât la birou, cât și acasă.

Desigur, poți alege să optezi oricând și pentru o imprimantă inkjet, care este de regulă mai ieftină, dar nu uita să ai în vedere costurile cartușelor și limitarea la doar puțin peste 200 de pagini la o singură încărcare. Dacă vrei să reduci costurile pe termen lung, optează pentru varianta de imprimantă care se concentrează în principal pe volum și optimizare.

Numărul de funcții – Vrei o imprimantă multifuncțională, care să scaneze, să printeze să efectueze photocopy sau te mulțumești doar cu un printer care joacă și rol de photocopy? În funcție de activitatea pe care o întreprinzi acasă sau la birou, cu siguranță ți-ai dat seama deja de funcțiile cele mai frecvente pe care le-ai putea utiliza pe termen lung. Spre exemplu, dacă ai un scanner portabil, cum avem noi la Noobz, cel mai probabil nu vei mai avea nevoie de o imprimantă cu funcție scanner.

Calitatea imaginilor – Gândește-te care sunt nevoile tale atunci când dai print la un document. Dacă lucrezi într-o companie care livrează servicii de design și necesiți un print de calitate pe care să îl folosești în prezentările pe care le susții la clienți, cu siguranță ai nevoie de o imprimantă concepută special pentru print foto, dar dacă lucrezi într-o companie care livrează servicii de content marketing, care necesită doar print text, atunci o imprimantă cu toner este o alegere potrivită.

Viteza de printare – Volumul de printare este foarte important, la fel cum este viteza de printare. Dacă timpul de printare pentru o pagină este de 20 de secunde, cel mai probabil va trece un anotimp până când vei reuși să printezi o carte sau un document cu foarte multe pagini. În plus, costurile finale pot fi și ele afectate în funcție de tipul de tehnologie al imprimantei (inkjet sau laser) și volumul de printare.

Conectivitate – La acest capitol trebuie să îți răspunzi la întrebările: dacă vrei neapărat conexiune wireless sau acest aspect nu contează? Vrei să dai print de pe smartphone sau te rezumi la conexiunea la computer sau laptop.

Calitatea hârtiei – În funcție de tipul de hârtie pe care îl folosești, va trebui să achiziționezi un anumit tip de imprimantă. Nu uita de dimensiunea hârtiei necesare, dacă trebuie să printezi pe hârtii în format mare sau de regulă printezi în format A4 sau mai mic. Ai grijă să nu achiziționezi o imprimantă de la care să ai mai multe pretenții decât poate aceasta oferi.

Dimensiunea biroului – Imprimanta trebuie să se potrivească cu decorul și dimensiunea biroului. Dacă spațiul este ofertant și aerisit și îți permite integrarea unei imprimante de capacitate mare, iar activitatea ta impune printarea constantă, atunci nu te sfii să alegi o imprimantă de mărimea unei comode, spre exemplu. Dar dacă spațiul nu este generos cu nevoile tale, limitează-te la un dispozitiv de imprimare portabil și ușor de utilizat.

Costuri adiționale – Cum spuneam la începutul articolului, când cumperi o imprimantă, costurile nu se opresc acolo. Vei avea de investit în cartușe sau tonere, iar bugetul alocat variază în funcție de dimensiunea acestora, capacitatea lor sau volumul de printare. Iar aici revenim la primul pas în alegerea unei imprimante: inkjet sau laser.

Foto de Med Badr Chemmaoui pe Unsplash

COMENTARII

Comentarii

comentarii

loading...