SHARES

Trust MANX GXT 140 este mouse-ul wireless de gaming cu energie nelimitată

Cristian Gănescu
- 3 iun. 2018 în Gaming

Vă era dor de o un review pentru mouse de gaming? Voi în ce modele ați mai investit până acum și care sunt experiențele voastre cu moușii în ceea ce privește gamingul? Noi am testat în ultima perioada mouse-ul de gaming Trust MANX GXT 140, un produs prea ieftin pentru funcționalitățile pe care le oferă atât gamerilor amatori, cât și celor profesioniști.

Este vorba despre un mouse wireless, cu baterie reîncărcabilă încorporată, pe careîl poți încărca în timp ce te joci. Acesta vine cu iluminare LED ajustabilă, ceea ce înseamnă că poți să alegi una dintre cele 6 culori, care să se potrivească modului de gaming ales.

Iluminarea RGB este minima spre inexistentă, lucru benefic deopotrivă pentru gamerii amatori sau pentru cei profesioniști, cum sunt campionii eSports. Set-up-ul de iluminare RGB se regăsește doar în butoane, pentru o vizibilitate mai bună și în sigla Trust, poziționată în partea infesioară, unde se așază podul palmei.

Trust MANX GTX 140 este un mouse de gaming cu 8 butoane, gândit pentru gaming și ideal pentru jocurile shooter. Butonul de acțiune ”dublu-click” este plasat în locul potrivit pentru reîncărcarea armei în joc, în vreme ce în lateral sunt disponibile două butoane ce pot fi personalizate, în funcție de jocul pe care alegi să îl joci.

Plasarea acestora este potrivită pentru dimensiuni medii și mari ale mâinilor utilizatorilor dreptaci, dar mouse-ul poate fi configurat pentru utilizarea cu mâna stângă, iar pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt aici.

În partea de sus a mouse-ului MANX GTX 140 găsim două butoane care controlează treptele DPI, împreună cu rotița de scroll, care este ceva mai rigidă, gândită întocmai pentru utilizarea în jocurile pe PC. Timpul de răspuns rapid, cu o precizie surprinzătoare, datorită unui senzor optic de 3000 DPI.

Ce trebuie să mai știți este că mouse-ul de gaming de la Trust pe care l-am testat recent oferă până la 200 ore de joc, dimensiunile sale creează o armonie perfectă între palma utilizatorului și dispozitiv, ceea ce înseamnă că nu ești nevoit să ții mâna suspendată deasupra mouse-ului, ci poți efectua mișcări din încheietura mâinii, fără să depui efort.

Astfel, nu experimentezi dureri de încheietură, dureri ale antebrațului și nu te suspui riscului de dezvoltare de tunel carpian. Pe lângă toate aceste aspecte, mouse-ul de gaming vine cu o extensie pe care poți odihni degetul mare în timpul utilizării.

Cine spune că nu poți avea parte de funcționalități bune spre foarte bune la un preț accesibil? Trust MANX GTX 140 este disponibil la prețuri între 110 – 140 lei, în funcție de retailerii care îl comercializează, iar dacă faci parte din categoria utilizatorilor care doresc să facă saltul de la gaming casual la hard core sau eSports, este de luat în calcul investiția.

Cu mouse-ul MANX GTX 140, dacă utilizezi mouse-ul în CS:GO sau Overwatch și vrei să schimbi armele, o nimerești la fix pe ea dorită. Iar în funcție de preferințe, poți opta să nu utilizezi iluminarea despre care aminteam mai sus, lucru posibil cu ajutorul unui buton ce permite un control total al funcționalității, pentru prelungirea duratei de utilizare între reîncărcări.

Pentru că are funcții avansate de economisire a energiei, mouse-ul nu presupune închidere în timpul în care nu este utilizat. Poți să îl oprești prin îndepărtarea bateriei, dar nu este obligatoriu să faci asta, iar producătorului nu recomandă neapărat.

Am mai utilizat până acum mouși de gaming wireless, dar niciunul cu baterie încorporată, care poate fi reîncărcabilă. Dacă dezvolți și alte activități care implică munca la PC, cu siguranță îi poți găsi mai multe întrebuințări, nu doar pentru gaming.

Spre exemplu, eu îl folosesc foarte bine când efectuez design web pentru diferiți clienți sau pentru business-ul personal, iar faptul că nu sunt condiționat de un cablu de alimentare, mă ajută să fii mult mai productiv. Da, poate câteva secunde într-un nu sunt sesizate, dar când secundele se transformă în minute și apoi în ore de energie irosită, se schimbă ecuația problemei.

Așadar, în urma testării Trust MANX GXT 140, îl recomand pentru 2 tipuri de utilizare: în gaming, cu accent pe jocurile shooter și la birou, dacă ești designer web sau web developer și ai nevoie de un mouse responsive, rapid, cu o autonomie a bateriei generoasă, care să asigure în egală măsură confort la utilizare intensă.

COMENTARII

Comentarii

comentarii