More

    Diferențele dintre headsets și headphones – Când și pe care le cumperi

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    De regulă, le spunem căști și atât, fie că le alegem pentru a asculta muzică, pentru gaming, vorbit pe Skype sau pentru streaming pe Twitch. De fapt, ele se împart în două mari categorii și sunt două lucruri cât se poate de diferite: headphones și headset.

    Deși acești doi termeni sunt folosiți aproximativ în același fel când în comunicare, ei nu înseamnă același lucru.

    Știai că, atunci când vorbești despre ”headset” te referi de fapt la un dispozitiv la care există atașat sau integrat un microfon? Desigur, asta nu e tot, dar este una dintre cele mai mari diferențe de luat în calcul. În vreme ce termenul ”headset” se referă la o pereche de ”headphones” cu un microfon atașat, o pereche de ”headphones” fără un microfon sunt doar atât, o pereche de ”headphones”.

    Spre exemplu, atunci când îți alegi o pereche nouă de căști de gaming, trebuie să optezi pentru un headset de gaming, nu pentru headphones de gaming. Asta dacă îți dorești să comunici cu partenerii de joc, fără să fii nevoie să mai cumperi un microfon de sine stătător prin care să faci asta.

    Plantronics RIG 400HX, o pereche de căști de gaming ideale pentru amatori

    Dacă ești gamer amator, cel mai probabil când vine vorba de jocurile pe calculator, Xbox, PlayStation, iar lista continuă, set-up-ul tău de gaming nu este unul foarte bogat. În schimb, este suficient de echilibrat încât experiența de gaming să fie o plăcere, nu un factor de stres.

    Totuși, probabil nu te gândești să investești în dispozitivele de gaming într-atât încât să aloci buget inclusiv pentru un microfon, o pereche de căști de gaming premium, un mouse de gaming ergonomic cu bilă și o tastatură mecanică, ca să nu mai spunem de un scaun special sau alte accesorii în care orice profesionist o face.

    În cazul în care te joci pe calculator sau pe Xbox din când în când, pentru relaxare sau pentru că le-ai promis tovarășilor că mai intri din când în când în raid, o pereche de căști de gaming sau mai bine spus un headset de gaming potrivit pentru tine ar fi Plantronics RIG 400HX.

    Acestea funcționează cu controlere Xbox One care au o mufă jack de 3.5 mm. Mai mult decât atât, ele reușesc să ducă experiența audio din joc la un alt nivel prin detalii, o acustică optimizată, fără distorsiuni. Dincolo de asta, cu ajutorul microfonului detașabil poți să experimentezi atât momente de gaming solo cât și cel pe mobil.

    Rama căștilor RIG 400HX este extrem de subțire, cupele izolează destul de bine zgomotul din exterior, dar suficient de puțin cât să îți dau seama când cineva vorbește cu tine sau un străin îți intră în casă.

    Pentru atunci când ești în joc și vin soția sau copilul la tine / în cazul în care ești minor, mama sau tata, poți oricând să controlezi sunetul din încăpere printr-o rotiță specială plasată pe firul prin care sunt conectate căștile la laptop, PC sau Xbox One.

    Modelul acesta de căști, testat de noi recent la Noobz, nu au neapărat ceva ieșit din comun pentru care să vorbești despre ele, dar sunt unele dintre cele mai accesibile ca preț și echilibrate căști de gaming când vine vorba de funcționalități.

    Calitatea sunetului este una bună, fixarea, deși moale, este sigură, iar volumul adăugat și comenzile pentru microfon sunt foarte utile. Indiferent că alegi să folosești headset-ul cu smartphone-ul sau alt dispozitiv portabil (fără să vrei să vorbești), microfonul este detașabil.

    O a doua mare diferență între headset și headphones este calitatea sunetului

    Când vine vorba de calitatea audio sau când facem referire îndeosebi la căștile ”headphones” pentru audiofili, trebuie să recunoaștem că puține căști ”headset” de gaming reușesc să țină piept competiției.

    Până și o pereche de headphones mai ieftine pot ajunge să dea clasă headset-urilor, iar asta pentru că dispozitivele headphones se concentrează doar pe funcția principală – calitatea grozavă a sunetului.

    Desigur, prin asta nu putem afima că headset-urile de gaming redau o calitate a sunetului groaznică. Spre exemplu, dacă alegi o pereche de căști de gaming de la un producător specializat pe echipamente de comunicare audio pentru companii și consumatori, cum este Plantronics, șansele sunt extrem de mici, spre inexistente, să ai parte de o experiență audio neplăcută.

    În ceea ce privește prețul și performanța

    Căștile de tip headset sunt mai accesibile și de două ori utile, dacă ne gândim la utilitatea microfonului, care la headphones lipsește. În același timp, căștile headphones pentru gaming s-ar putea să vină într-o gamă variată la prețuri de până în 250 lei, dar întotdeauna va trebui să iei în calcul și un microfon (la un preț pe măsura performanțelor dorite).

    Dacă optezi pentru căști de gaming de tip headset, cu maxim 250 de lei împaci și componenta audio și pe cea vocală.

    Concluzia este că ”headset” și ”headphones” sunt două tipuri de echipament diferite, dar care creează confuzie atunci când te referi la ele pur și simplu prin termenul căști.

    Înțelegerea diferențelor dintre cele două te va ajuta să determini dacă următoarele căști pe care le vei achiziționa îți vor permite să te bucuri de experiența de gaming.

    În imagini mai avem căștile:

    Plantronics RIG 500 – REVIEW AICI

    Plantronics BackBeat GO 600 – REVIEW AICI

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.