Microsoft a decis de ieri să înceapă procesul de rulare a Windows 10 October 2018 Update pentru publicul larg, prin intermediul căruia oferă o serie de noi funcții în sistemul de operare Windows 10 și experiențe îmbunătățite cu Office 365.
De asemenea, Microsoft a anunțat cel puțin o problemă de compativibitate cu ”o serie de drivere pentru dispozitivele Intel Display Audio” care ar putea duce la o ”suprasolicitare a procesorului și la reducerea duratei de viață a bateriei. Update-ul la Windows 10 October 2018 Update ar putea fi un real eșec din aceste motive.
”Dacă vedeți o notificare de tipul ”La ce trebuie să fii atent” când faci update-ul din octombrie, ai un driver pentru dispozitive Intel Display Audio (intcdaud.sys, versions 10.25.0.3 – 10.25.0.8) instalat pe sistemul tău”, spune Microsoft.
În aceste situații, compania recomandă selectarea butonului ”BACK” la depistarea mesajului ”La ce trebuie să fii atent”, pentru a te întoarce pur și simplu la versiunea anterioară Windows 10.
Potrivit Intel, problema este legată de cea de-a 6-a generație, cunoscută drept Skylake sau de procesoarele mai noi, iar Microsoft nu a specificat ce dispozitive sunt blocate la primirea celui mai nou update.
”Pentru a evita o experiență neplăcută, blocăm dispozitivele pentru a nu primi versiunea 1809 a Windows 10, până când driverele actualizate ale dispozitivelor Intel vor fi instalate în sistemul de operare actual”, spune Microsoft.
Update-ul Windows 1809 va începe săptămâna viitoare. Până atunci, utilizatorilor le recomandăm să evite instalarea manuală a Windows 10 October 2018 Update pe computerele personale.
”Nu încercați să actualizați manual Windows 10, versiunea 1809, folosind butonul Update Now sau Media Creation Tool din Microsoft Software Download Center până când vor fi disponibile noile drivere pentru Intel actualizate”, precizează Microsoft.
Intel spune că rezolvarea este deja disponibilă pentru această problemă de compatibilitate Windows 10 1809, mai precis pentru versiunea 10.25.0.10 pe Intel Display Audio Driver, care este asociat cu 24.20.100.6286.
În același timp, compania a menționat că utilizatorii ar trebui să verifice mai întâi cu producătorul computerului și să utilizeze software-ul de driver pe care îl furnizează acesta pentru a evita orice probleme. Mai multe detalii pe site-ul oficial Intel.