More

    Sony α9 primește un update major în aprilie 2019

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Sony anunță un upgrade important pentru camera mirrorless α9, care va fi disponibil printr-un update de software.

    Camera revoluționară Sony α9 va căpăta mai multe îmbunătățiri importante. Vorbim de nivelul performanțelor funcției de autofocus (AF) premiată și al calității imaginii, dar nu numai. Vom vedea o serie de noi caracteristici special concepute să îmbunătățească fluxul de lucru pentru fotografii profesioniști.

    Suplimentar, vor deveni disponibile noile actualizări de software pentru α7R III și α7 III. Acestea vor adăuga îmbunătățiri „Real-time Eye AF” și capabilități de tipul interval recording.

    Software ver.5.0 pentru α9

    Noua versiune de software 5.0 pentru α9 adaugă noua tehnologie „Real-time Tracking” de la Sony, pentru urmărirea obiectelor.

    Acest mod de operare utilizează cel mai nou algoritm de inteligență artificială creat de Sony. Este capabil să recunoască obiecte și să proceseze culoarea, distanța până la subiect (adâncimea) și textura (luminozitatea) ca informație spațială. În acest fel, garantează că toate subiectele vor fi captate cu acuratețe și precizie maxime.

    Mai mult, atunci când se fotografiază sau se filmează oameni sau animale, informațiile despre poziționarea feței și a ochilor sunt recunoscute de AI. Ochii subiectului sunt monitorizați în timp real cu o foarte mare precizie de tracking.

    De asemenea, funcția „Tracking On” contribuie la inițierea „Real-time Tracking” în orice moment. Prin simpla acționare a butonului special creat și „Touch Tracking”, se activează rapid pe ecranul tactil.

    Prin noua versiune de software 5.0, camera Sony α9 va căpăta „Real-time Eye AF” avansat, cea mai recentă versiune de tehnologie Eye AF de la Sony. Această nouă funcție folosește recunoașterea obiectelor cu ajutorul AI pentru a detecta și a procesa datele de localizare a ochilor în timp real. Rezultă, astfel, o acuratețe, viteză și performanță de urmărire sporite ale Eye AF.

    În toate modurile de autofocus, camera poate detecta automat ochii subiectului și activează Eye AF printr-o apăsare pe jumătate a butonului declanșator. Astfel, camera va urmări subtil ochii în permanență, când e în modul AF-C.

    Cu noul software, fotografii pot chiar să aleagă ochiul preferat (stângul sau dreptul) al subiectului ca punct de focalizare.

    Focalizare ver.5.0 pentru α9

    Alte posibilități de focalizare pe care le va mijloci noul software includ Touch Pad, Touch Tracking. Nu uităm și extinderea gamei de aperturi pentru eficacitate a AF cu detecție de fază de la F11 la F16 precum și Fast Hybrid AF pentru filmări cu focalizare automată cursivă.

    Calitatea imaginii va fi și ea îmbunătățită prin noua versiune de software 5.0 pentru α9. Impactul va fi vizibil mai ales în reproducerea culorilor, deoarece camera va detecta mai precis schimbările subtile ale condițiilor de iluminare. Vom avea, astfel, gradații de tonuri mai line și mai naturale în cazul unor elemente precum cerul.

    Există și un nou algoritm AWB, care produce imagini mai balansate în timpul fotografierii în rafală. Alte funcții noi pentru control eficient și management al datelor includ îmbunătățirea meniurilor My Dial și Dual Slot, funcții de etichetare și protecție a fotografiilor.

    Noul software adaugă compatibilitate cu noua aplicație Sony „Imaging Edge Mobil”, urmașa aplicației „PlayMemories Mobile™”.

    Noua aplicație oferă câteva capabilități cum ar fi aplicația mobile „Transfer & Tagging add-on”. Acesta asistă fluxul de lucru profesional, care le permite fotografilor să transfere imagini din cameră către smartphone în timp ce fotografiază. Adăugă, totodată, suport pentru includerea IPTC metadata la imaginile transferate.

    Este o adăugire binevenită după recenta versiune de update de software 4.0 pentru α9. Versiunea a sporit semnificativ capacitățile camerei în zona de transfer prin FTP.

    Software ver.6.0 pentru α9

    Firmware-ul de versiune 6.0 pentru camera α9 va adăuga funcționalitate Eye AF pentru ochi de animale. Este o implementare extrem de interesantă pentru fotografii de wildlife. De asemenea, va adăuga și funcționalitatea „interval shooting” pentru realizarea de filme time-lapse.

    Noua versiune 5.0 de update a software-ului este programată pentru lansare în martie 2019. Versiunea 6.0 este programată pentru vara lui 2019.

    Software ver.3.0 pentru α7R III și α7 III

    Popularele camere full-frame de la Sony α7R III și α7 III vor fi îmbunătățite cu Real-time Eye AF prin noua versiune de software 3.0. Acesta va fi disponibil în versiune AF-C printr-o simplă apăsare pe jumătate a declanșatorului. Va fi disponibilă și tehnologia Real-Time Eye AF pentru animale.

    În plus, camerele vor primi funcționalitate interval recording, care va permite realizarea foarte facilă a filmelor time-lapse. Noua caracteristică poate fi reglată oriunde între 1 și 60 secunde, cu un număr total de cadre între 1 și 9.999.

    Sensibilitatea AE tracking poate fi de asemenea ajustată la „Ridicat”, „Mediu” sau „Scăzut” în timpul filmării tip ”interval recording”, astfel încât materialul rezultat să aibă variații mici de expunere de-a lungul întregului interval filmat.

    Noua versiune 3.0 de update a software-ului de sistem este programată pentru aprilie 2019.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.